grupul elevilor din clasa 10 i saluta restul lumii

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

2008-06-11T10:36:00.001+03:00

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Street delivery -Cum te privesc

2008-06-06T00:20:00.001+03:00

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

CUM TE PRIVESC

2008-06-03T22:13:00.000+03:00

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

unknown error

2008-06-03T11:38:00.006+03:00

#inlclude

int pseudorecenzie ()
{
cout<<"Pseudorecenzie pentru ca or sa fie incalcate cateva 'norme' ale recenziei. Nu ma voi stradui sa fiu obiectiva, iar in ceea ce priveste forma de prezentare, am luat-o deja pe aratura.";
cout<<-endl;

cout<<"In urma numeroaselor dezbateri purtate la nivelul 'piticilor mei de pe creier' ( copyright =)) ), am decis ca subiectul 'recenziei' mele o sa fie 'WAKING LIFE'. Nu se pune aici problema de un film preferat, si nici de principiul stivei: ultimul venit, primul servit, pentru ca am vazut cel putin 10 filme care sa merite recenzii, in ultimele 3 sapt.";
cout<<-endl;

cout<<"Revenind, 'WAKING LIFE' este o creatie a regizorului/scenaristului Richard Linklater, aparuta in anul 2001.";
cout<<-endl;

cout<<"Filmul prezinta un tanar care se intalneste si discuta cu diferiti oameni, ce isi expun propriile idei despre univers. Desi aparent fara nicio alta legatura intre ele in afara de personajul principal, care in mare parte dintre discutii este doar ascultator, toate aceste 'momente' fac parte din produsul 'aleator' al visului. Protagonistul este de altfel prins intr-o serie de vise, si incearca sa se trezeasca.";
cout<<-endl;

cout<<"In ceea ce priveste vizualul, pelicula este realizata prin filmarea tuturor cadrelor de insusi regizorul, cu o camera de mana. Astfel, inregistrarile usor tremurate dau impresia de vis. Imaginea de film a fost apoi prelucrata virtual de o echipa de artisti, puntandu-se observa diferite stiluri.";
cout<<-endl;

cout<<"Indiferent daca veti considera ideile expuse in film a fi 'prea savante', sau 'semidocte', 'WAKING LIFE' este o experienta interesanta; pelicula este greu de comparat cu alte filme (poate doar 'A scanner darkly' in ceea ce priveste animatia). Fara sa-l consider, dupa cum am spus si mai sus, cel mai bun film vazut, 'WAKING LIFE' merita cu siguranta sa fie vizionat, ignorand nota de doar 7,5 de pe imdb.";
cout<<-endl;

cout<<"Desi ma indoiesc ca o sa fie cazul, vizionare placuta.";
return 0;
}

Thus spoke Zarahustra

2008-06-03T11:31:00.000+03:00

2001:A Space Odyssey este un film din 1968 regizat de Stanley Kubrick dupa un scenariu de Arthur C.Clarke si Stanley Kubrick.Filmul este printre cele mai controversate filme SF si printre cele mai bune.Nominalizat la 4 Oscaruri a castigat numai 1 si in ciude faptului ca a fost primit cu scepticism astazi este considerat printre cele mai bune filme facute vreodata.In 1991 a fost considerat "culturally, historically, or aesthetically significant" de catre Libraria Congresului SUA si a fost decisa pastrarea sa inNational Film Registry.

Filmul trateaza descoperirea de catre civilizatia umana a urmelor unei civilizatii cu 100 de mii pana la 1 milion de ani mai avansata.De asemenea trateaza contextul evolutiei unice a omului pe Pamant in contextul acestui contact indirect.Scena de la inceput cu tribul de maimute ce intalneste pentru prima data monolitul misterios si ajunge in urma contactului cu acesta sa utilizeze pentru prima oara o unealta ,sa ucida prima oara un animal pentu a consuma carnea acestuia dar si sa ucida pentru prima oara.

Scena in care osul-unealta zboara din mainile maimutei pentru a se transforma incet in urcarea sa catre bolta cereasca intr-o naveta spatiala este printre cele mai frumoase scene facute vreodata.Pe masura ce acordurile simfoniei lui Johann Strauss "An der schönen blauen Donau" naveta spatiala se indreapta incet catre o statie spatiala ce orbiteaza Pamantul.

potentialul ei distrugator,HAL devine suspicios cu privire la scopurile misiunii pe Jupiter despre care cei doi astronauti nu stiau nimic.El greseste intentionat trimitandu-i pe ce doi astronauti sa repare statia radio a navei.In cele din urma HAL isi arata adevaratele sentimente deO alta tema interesanta tratata in film este ceea a inteligentei artificiale,tema ce a fascinat lumea autorilor SF inca de la inceputuri dar si pe regizorul Kubrick.Putini stiu ca filmul AI al lui Steven SPielberg este facut dupa un scenariu de Kubrick.In Odiseea spatiala centrul acestei teme este computerul HAL 9000 ,un supercomputer incapabil de greseala ce poate vorbi,exprima ganduri si sentimente omenesti(mimate sau nu).Intotdeauna inteligenta artificiala este vazuta din agresivitate fata de cei doi si unul dintre astronauti moare precum si cei 3 oameni de stiinta pastrati criogenizati pe nava.

In cele din urma partea finala a filmului il are in centru pe astronautul Dave Bowmann care dupa ce reuseste sa stearga memoria lui HAL observa in apropierea lui Jupiter pe directia de aliniere a planetelor un monolit zburator,de data aceasta orizontal,similar unui ecran de cinematograf.Dupa ce memoria lui HAL este stearsa el afla despre descoperirea monolitului in excavatiile de la baza lunara si despre adevaratul scop al misiunii,detectarea originii semnalului radio trimis caatre monolitul de pe Luna din preajma lui Jupiter.Indreptandu-se catre monolit in capsula sa Dave intra intr-o "Poarta galactica" ce isi modifica pozitia din vetical in orizontal .In urma calatoriei observa suprafata unei planete extraterestre si se trezeste apoi intr-un salon in stil renascentist.
In patul acelei el vede imaginea sa la diferite varsta pana cand ,eul sau aflat pe patul de moarte se uita la un ultim monolit.Filmul se incheie cu imaginea unui fetus ce se deplaseaza in spatiu.

Multe imagini ale filmului sunt de o ciudatenie vizibila si au fost talmacite si rastalmacite in fel si chip.Eu nu consider ca stiu ceea ce a vrut sa transmita Kubrick cu acest film,totusi,tema renasterii,a contactului indirect cu o civilizatie superioara pe care nu o putem intelege,a evolutiei spectaculoase a omului,a pericolului inteligentei artificiale precum si o sondare puternica a constiintei si viziunii umane sunt elemente,teme si motive prezente vizibil in filmul sau.

Este de remarcat ca intreg filmul este facut fara CGI su animatie si toate efectele ,atat de veridice pentru aceea perioada,arata maiestria deosebita a regizorului.

Printre opiniile asupra filmului una dintre cele mai interesante este cea exprimata de Profesorul Michio Kaku de astrofizica de la City University of New York.Clasificand civilizatiile dupa modul in care reusesc sa exploateze energia solara in tip 0,1,2,3 civilizatia noastra actuala se afla la tipul 0 iar cea din odiseea spatiala este o civilizatie de tipul 1.El explica de altfel de ce numai incepand cu tipul 1 putem incepe sa detectam prezenta unor civilizatii de tip 2 si 3,explica diferentele dintre cele 4 tipuri si tranzitia dificila de la tipul 0 la tipul 1.De asemenea isi exprima o opinie legata de monolitii din Odiseea Spatiala spunand ca sunt ramasitele unei civilizatii de tip 3.Mai multe despre cele 4 tipuri de civilizatii despre astofizica si string theory puteti afla uitandu-va pe siteul sau oficial sau pe clipurile de pe youtube(cautati Michio Kaku).

Una peste alta filmul merita vazut si revazut,insusi autorul sau Arthur C.Clarke marturisea ca de fiecare data cand il revizioneaza ii apare in fata ochilor un cu totul alt film.Flmul ramane o capodopera pentru genul SF si nu numai,si in acelasi timp o enigma...

To whom may concern

2008-06-03T11:23:00.001+03:00

Pentru cei pasionati de literatura ruseasca, precum yours truly, teatrul bulandra oferea un regal prin piesa "Crima is pedeapsa". Regizorul rus Yuriy Kordonskiy pune in scena romanul scriitorului rus F.M Dostoievsky intr-o maniera originala: el imparte personajul orincipal,Raskolnicov, in 3,trei laturi ale personalitatii sale atribuite cate unui actor: Marius Manole,Richard Bovnoczki si Vlad Logigan.Fiecare actor se confrunta cu o anumita parte din viata studentului rus. Dar cred ca ar trebui sa vorbesc un pic si despre subiectul piesei pentru cei care inca nu au avut placerea sa citeasca romanul: Raskolnicov este un student rus,sarac,care comite o crima aparent din motive financiare. Adevarul este ascuns insa in filosofiile lui de viata. El este suspectat de aceasta crima, desi fara dovezi, datorita unei lucrari scrise de el conform careia exista o rasa superioara. Pe parcursul romanului se duce un joc psihologic intre el si Profiri,anchetatorul sau.

Desi Profiri nu resuseste sa stranga dovezi impotrva lui Raskolnicov,acesta se preda, datorita iubirii pentru Sonia, o fosta prostituata ce ii sta alaturi tot timpul.

Revenind la piesa,este foarte bine regizata si jucata, totul se petrece intr-un cadru intim, cu un numar restrans de spectatori. In mijlocul scenei este ampalasa un fel de camera iar scaunele spectatorilor asezate de jur imprejur astfel incat privitorul este mai aproape de actiune...

Sper ca v-am convins sa mergeti sa vedeti piesa...sau macar sa cititi cartea... si daca nu am reusit, voi pierdeti, deoarece "Crima si pedeapsa" este una din cele mai bune carti din literatura universala :)

sunt propria mea sotie

2008-06-03T11:12:00.000+03:00

am fost recent la o piesa de teatru numita "sunt propria mea sotie". din plictiseala, din dorinta (nu ca cea a lui eminescu, fireste) de a vedea ceva nou. a fost jucata la teatrul odeon, intr-o duminica, am impresia. am ramas oarecum indiferenta in urma acestui spectacol, neimpresionandu-ma decat o mica tenta de originalitate la nivelul decorului.

subiectul piesei este viata unui homosexual din germania nazista, care, culmea, supravietuieste "intemperiilor"; ba chiar ajunge sa colaboreze cu autoritatile si sa-si tradeze cel mai bun prieten, care, fiind colectionar de obiecte vechi si placi de gramofon, ca si personajul interpretat de actorul principal, este arestat.

originalitatea la nivel de decor artistic a constat in montarea unei "scene in scena" cu forma de placa de gramofon mobila, care descria o miscare circulara in timpul reprezentarii momentelor din trecutul personajului aflat atunci pe acea placa. in spatele scenei, langa placa orizontala, usor inclinata spre scena, se afla in plan vertical un ecran de sticla separand actorul narator de pe placa, de scena din trecut jucata.

in rest, interpretarea mi s-a parut pe alocuri arida, inexpresiva, chiar falsa, impresie sustinuta si de unele pasaje din piesa jucate de un ecran vorbitor in limba engleza, care nu mi s-a parut a fi deloc la locul lui acolo pe scena de teatru. concluzia ar trebui sa duca la faptul ca desi piesa oferea mai multe resurse spre a fi utilizate in scopuri mai expresive, acestea nu s-au materializat in niciun fel.

post scriptum: in speranta ca nu deranjeaza acest fel de recenzie mai liber, de felul lui si al autorului, si de altfel, nici maniera negativa de prezentare (subiectiva si deci poate falsa), subliniez in final ca experientele de tipul asta sunt destul de constructive, incitand la expunerea mai multor pareri decat ceva considerat, in mod total subiectiv, a fi extraordinar.

“The Golden Compass” / “Compasul Auriu(2007)”

2008-06-03T10:06:00.000+03:00

Bazat pe romanul original al lui Philip Pullman, intitulat “Northern Lights” / “Luminile Nordului”, “The Golden Compass”reprezinta o combinatie reusita intre cartile de fantasy clasice si istoriile alternative pe care diversii autori le-au creat de-a lungul timpului.
"The Golden Compass" se prezinta ca o extraordinara aventura fanstastica, plasata intr-o lume alternativa, unde fiecare om este insotit de un animal. Aici vei intalni ursi care vorbesc si se lupta, vrajitoare care stapanesc regatul cerului si o specie ciudata numita gyptian.
Ideea de baza este foarte simpla – totul este relativ, nimic nu ramane stabil (va mai amintiti de zicala lui Herodot cum ca “totul curge”?).

Despre ce este vorba ?

Personajul principal al povestii este Lyra, (interpretata de Dakota Blue Richards), o fetita de 12 ani care incearca sa-si salveze un prieten rapit de o misterioasa organizatie numita The Gobblers. Unchiul ei, Lord Asriel, refuza sa o lase sa plece, dar misteriosul domn Coulter ii promite micutei ca o va insoti in aventura vietii ei. Singurul lucru pe care Lyra il va lua in calatorie este alethiometer-ul, o busola ciudata ravnita de numeroase personaje nu tocmai pozitive. Cand Lyra afla adevarul despre prietenul ei rapit, depinde numai de ea sa opreasca razboiul care ii ameninta lumea.

Poate ca subiectul in sine nu are prea mult senzational, cum se intampla in seria Harry Potter sau in “Stapanul inelelor”. Cu siguranta insa ca punerea in scena din film il face foarte vizionabil (de altfel filmul a si castigat un Oscar pentru efecte vizuale). Scenele de lupta nu sunt deloc grabite si nici nu dau impresia de science fiction pe care multe din filmele normale de actiune o ofera din belsug. Dealtfel, partea a doua, ”His Dark Materials” / ”Materialele sale intunecate” nu va mai fi regizata tot de Christian Weitz, care a citat dificultatile tehnice in a aduce la viata intreaga trilogie.

La fel de interesante mi s-au parut intruparile sufletelor – practic fiecare personaj din film are un animal-umbra care il insoteste peste tot si care reprezinta incarnarea sufletului acestuia. Odata cu moartea stapanului, evident si sufletul lui dispare, ceea ce duce la intrebarea fireasca – ce se intampla cand sufletul moare?

Trei motive pentru care sa nu ratezi acest film?
1. Este o poveste fantastica unica: nu vei intalni magicieni si nelispsitele lor palarii tuguiate, dar te vor uimi animalele care isi schimba forma, vorbesc si se lupta.
2. Dakota Blue Richards este o micuta actrita debudanta care a fost aleasa dintre alte 10.000 de candidate pentru acest rol. Clar are ceva special!
3. Protagonistii filmului "Cazino Royal" Daniel Craig si Eva Green se intalnesc de aceasta data intr-o lume aristocratica, unde ea este o veritabila vrajitoare.

Vizionare placuta! ;)

AVENUE Q

2008-06-02T22:50:00.000+03:00

Avenue Q este un musical jucat pe Broadway,care de curand a inceput sa se joace si in Europa.Castigator al unui premiu Tony, spectacolul prezinta problemele vietii asa cum sunt dar te ajuta sa vezi partea buna a lucrurilor.Personajele sunt interpretate deopotriva de actori si de marionete.
Avenue Q este povestea lui Princeton, un student inteligent care vine in New York cu sperante mari si cu putini bani.El constata ca nu-si permite sa locuiasca decat in acest cartier.Totusi vede ca are vecini simpatici. Brian este comediantul ramas fara serviciu care are o logodnica asiatica pe nume Christmas Eve.Nicky si Rod sunt doi prieteni buni, colegi de apartament, dar care reusesc sa se certe foarte des din motive minore.In acest cartier mai locuiesc si un dependent de internet numit Trekkie Monster si o educatoare draguta, Kate.Administratorul este chiar celebrul Gary Coleman.Impreuna, Princeton si noii lui prieteni se straduiesc sa-si gaseasca un serviciu stabil, sa aiba intalniri si sa-si

gaseasca scopul in viata.

Avenue Q este ideal pentru adolescenti deorece prezinta adevaratele probleme ale vietii.Si adultii iubesc acest musical.Totusi acest spectacol nu este potrivit pentru copii deorece trateaze si subiecte precum sexul sau alcoolul.Parintii trebuie sa decida, in functie de cat de maturi isi considera copiii, daca sa ii aduca sau nu la Avenue Q.

Acesta este unul din spectacolele mele favorite deoarece te recunosti in aceste personaje,te regasesti in acele situatii si vazand lucrurile din afara constati ca pana la urma orice se poate rezolva.Orice melodie din acest musical ma poate inveseli daca am o zi proasta.

"Quijote" [Ada Milea]

2008-06-02T22:38:00.001+03:00

22 aprilie, ora 18. In jumatate de ora incepea ora de desen. Afara ploua in asa hal incat nici acasa nu as fi plecat sa ma arunc in pat sa dorm, insa mi-am strans lucrurile si am iesit din clasa. Si nu, nu am mers acasa, am mers prin ploaie(sau mai bine zis am alergat) pana pe Victoriei. De ce ? Pentru ca venise Ada Milea in capitala, la Teatrul ACT, cu celebrul sau « Quijote », dar intr-o alta prezentare decat ce cunostea lumea pana atunci.
Spectacolul-concert pe muzica si versurile Adei Milea s-a jucat de cateva ori cu ceva vreme in urma la Green Hours si la Teatrul Odeon. Ii avea atunci in distributie pe Ada Milea - Don Quijote, Dorina Chiriac - Sancho Panza, Romulus Chiciuc (vioara), Adrian Cristescu (pian) si Bogdan Burlacianu (chitara). In spectacolul ce s-a jucat la Teatrul Act, au fost doar Ada Milea si Bogdan Burlacianu, refacand pe scena cuplul castigator din “Nasul” dupa Gogol, spectacol jucat cu mult succes la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu.
Ada Milea, asemeni copiilor, si-a facut o adevarata profesiune din joaca. De altfel, Don Quijote si Sancho Panza din acest spectacol asa si par, doi copii care se joaca. Pustiul cel mare e Don Quijote, care stabileste regulile: “Si-acuma ziceam ca plecam de acasa sa o gasim pe Dulcineea. Si tu, daca ai sa fii cuminte si ai sa te joci frumos, ai sa primesti la sfarsit o insula. De cateva ori Sancho spune ceva gen “piua” sau “vreau la mama” pentru ca el e cel care o incaseaza intodeauna. Cand aude ca urmeaza sa fie pedepsit cu 3100 de bice pentru ca nu o gasisera pe Dulcineea, Sancho se revolta: “Da’ ce-s prost? Ce-are Dulcineea cu pielea mea?”. Amenintat fiind ca nu-si mai capata insula, Sancho se lasa “capsat”: “Bine, fie, iti dau pielea mea, sa faci 3100 de gauri in ea”.
Cantecelele vesele ating subiecte grele, facandu-le insa un bine, iubirea fara speranta, suferinta sau chiar moartea devenind mai simpatice cand sunt infatisate de cei doi eroi. Cu o figura tragica Don Quijote ii descrie Dulcineei intr-o scrisoare de ce ar fi capabil sa faca din dragoste pentru ea. “Da’ de ce vrei sa te dai cu capul de stanci?” se-ngrozeste Sancho. “N-ai nici un motiv.” “Vreau sa vada ca daca pot face asa ceva cand n-am nici un motiv, de cate lucruri as fi in stare dac-as avea motiv!” “Atunci, da, ai un motiv”.
Dincolo de dragalasenia actorilor, sta cu siguranta o munca asidua. Sa-l transpui in muzica si versuri si sa-l faci pe Cervantes atat de credibil pentru publicul de azi, e mare lucru. Chiar tratat in aceasta cheie, nu atat comica, cat dulce-amara, se vede ca Ada Milea si-a facut temeinic temele atat in ceea ce priveste romanul, cat si epoca la care face referire. Exista, de pilda, un moment, in care Bogdan Burlacianu “interpreteaza” cu picioarele (la propriu, nu la figurat) un fragment de teatru cu papusi, folosindu-si talpile drept marionete, facind astfel trimitere la trupele ambulante ce jucau prin piete pe vremea lui Cervantes.
Ideea e ca aici am vrut sa ajung. Pana acum recunosc ca majoritatea lucrurilor descrise sunt copy-paste de pe nu_stiu_ce « sait », dar mi-a placut modul in care au fost prezentate, eu nu m-as fi descurcat asa bine. Dar partea cu talpile vreau sa o accentuez. Bogdan avea vreo 7 sosete(daca le-am numarat bine) intr-un picior si inca 3-4 in celalalt, si in timp ce canta(sau recita) se si incalta. Dupa ce « si-a imbracat » bine piciorusul, a inceput « sa-l dezbrace ». Nu stiu cat va imaginati ce era acolo, cant piciorul drept se supara pe cel stang si sosetuta zbura in mijlocul salii, insa noi ne-am distrat pe cinste.Poate am pus accentul pe o parte mai putin relevanta, insa a fost prea frumos sa nu ofer cateva randuri « sosetelor ».
As putea continua cu « parti frumoase » din « Quijote » pana nu as mai avea actiune, insa presupun ca majoritatea deja sunt plictisiti de articolul meu, asa ca inchei prin a va spune ca, daca auziti ca e « Quijote » by Ada Milea pe undeva, va recomand cu caldura sa mergeti. Citez din nou din articolul dupa acelasi nu_stiu_ce site : « Cine stie ? Poate, daca va jucati frumos, plecati acasa cu o insula. »

PEARL HARBOR

2008-06-02T22:30:00.003+03:00

Scuze ca nu pot sa pun poze...are browserul meu o problema :(
Dar am pus cateva linkuri.
Asa,despre film :

Distributie :
Ben Affleck
- Capt. Rafe McCawley
Josh Hartnett
- Capt. Danny Walker
Kate Beckinsale
- Asistenta Evelyn Johnson
Cuba Gooding Jr.
- Ofiterul Doris Miller
Jon Voight
- Presedintele Franklin D. Roosevelt
Alec Baldwin
- Lt. Col. James Doolittle
Tom Sizemore
- Sgt. Earl Sistern
William Lee Scott
- Lt. Billy Thompson
Jennifer Garner
- Asistenta Sandra

Pearl Harbor, fost lansat pe 25 mai 2001 a fost regizat de Michael Bay, dupa un scenariu de Randall Wallace. Apartine genurilor razboi/drama/actiune si prezinta povestea clasica a atacului japonez asupra portului Pearl Harbor. Această zi, care a aruncat America în plin război, este redata într-un film despre patriotism şi dragoste,vazut prin ochii a doi prieteni din copilarie, acum ofiteri de Aviatie. Pentru ca SUA nu intrasera inca in razboi, Rafe este trimis impreuna cu aviatorii britanici in Europa, unde este impuscat.Crezandu-l mort, Danny incearca sa o consoleze pe iubita acestuia, Evelyn si cei doi devin foarte apropiati. Cand Rafe revine in tara, fostii prieteni devin dusmani si abia in mijlocul evenimentelor de la Pearl Harbor se pot apropia din nou. Dupa parerea mea, chiar daca o parte din poveste este previzibila, actorii au jucat bine,iar efectele speciale au fost bine realizate. Nu am gasit prea multe lucruri interesante despre film, dar cred ca este unul din filmele clasice de vazut. Dar va inteleg daca preferati ceva mai actual.

Aici e un clip de pe youtube cu scena destul de celebra cu Josh Hartnett si Kate Beckinsale :>
http://www.youtube.com/watch?v=9y4G6ugW0K4
A, si doua linkuri in caz ca vreti sa aflati mai multe… sau sa vedeti poze cu Ben Affleck :)
http://video.movies.go.com/pearlharbor/
http://www.imdb.com/title/tt0213149/

Atonement (2007)

2008-06-02T22:13:00.002+03:00

Adevǎrul este cǎ m-am cam sǎturat de filme violente sau cu mizǎ cosmicǎ, unde ba este distrusǎ Terra, ba moare nu stiu ce preşedinte (de preferinţǎ american), ba apar teroriştii şi rad totul de pe faţa pamântului.“Atonement” este un cu totul altfel de film. în primul rând, nu este un film american, ci unul englezesc. In afarǎ de producǎtor (Universal Pictures), niciunul dintre actori nu pare a fi american, ceea ce elimina de la început necesitatea unor clişee şi accente de care ne-am plictisit deja.Apoi, “Atonement” este unul din puţinele filme care au fost realizate dupǎ romane de mare succes – in acest caz romanul “Atonement” al lui Ian McEwan, care scrie la fel de simplu şi profund ca viaţa însǎşi, nu încearcǎ sǎ-ţi facǎ nicidecum moralǎ şi nu încearcǎ sǎ fie de profunzimea Niagarei într-o zi cu soare.Dincolo de aceste consideraţii legate de originalitatea filmului sau a scenariului, “Atonement” este un eveniment. Unul dintre acele filme clasice pe care o sǎ-l revedeţi peste douǎzeci de ani şi o sǎ spuneţi cǎ a rǎmas o capodoperǎ. Pe lângǎ faptul cǎ respectǎ întru totul romanul original, inclusiv tehnica de flashback folositǎ de autor, filmul este atât de simplu realizat, încât te prinde fǎrǎ sǎ-ţi dai seama. In aparenţǎ, filmul vorbeşte despre o presupusǎ infracţiune şi despre un bildungsroman, despre intrarea în viaţǎ a unor tineri. Care intrare are loc atât de dramatic, încât surclaseaza pânǎ şi tragismul suprem al celui de-al doilea rǎzboi mondial. Dacǎ ar fi sǎ fac nişte asemǎnǎri, aş pune “Atonement” alǎturi de “Pe aripile vântului”(vedeti articolul Andreei). Pentru cǎ personajele fac totul din convingere, şi pentru cǎ sunt atât de umane, incât fac greşeli elementare, aşa cum cu toţii ne ducem viaţa zi de zi. Un act simplu, precum o mǎrturie falsǎ, poate schimba viaţa unor oameni, o poate distruge definitiv. “Atonement” nu este un film despre o penitenţǎ, mai degrabǎ este o capodoperǎ despre cât de scurtǎ şi de imprevizibilǎ poate fi existenţa umanǎ, şi despre necesitatea de a trǎi momentele care ţi-au fost date. Pentru cǎ a doua zi s-ar putea sǎ mori într-un accident banal şi sǎ laşi în urmǎ goluri pe care nu le vei mai umple niciodatǎ. Sau pentru cǎ viaţa te poate lua ca o palǎ de vânt de lângǎ cei dragi şi arunca în locuri din care nu te vei mai întoarce niciodatǎ. Aşa cǎ, de ce nu, trǎieşte-ţi clipa.

Si încearcǎ sǎ salvezi ce se poate salva, înainte ca imprevizibilul sǎ-ţi rǎpeascǎ pânǎ şi posibilitatea unor ore de fericire.

Iar regizorul Joe Right surprinde cu acurateţe diverse palete artistice, de la dramatismul retragerii engleze de la Dunkerque în al doilea rǎzboi mondial pânǎ la scene de dragoste atât de intime, încât le simţi extrem de personal.

Dincolo de aceste ferestre de oportunitate, “Atonement” rǎmâne un film de dragoste impresionant. O capodoperǎ, pe care trebuie sǎ vǎ faceţi timp sǎ o vedeţi. Fǎrǎ astfel de filme, cred cǎ am uita sǎ trǎim cu adevǎrat. La urma urmelor, “la vita e bella”…

De precizat cǎ acest articol este creat fǎrǎ sǎ fi stiut de articolul Simonei. A fost doar coincidentǎ sau o dovada a impactului pozitiv al acestui film! :)

Stardust

2008-06-02T22:06:00.001+03:00

Superb! Un film cum nu am mai vazut demult.

Neil Gaiman demostreaza, inca o data, ca imaginatia lui este curata si fara limite. Povestea este originala incat ma gandesc ca autorul nu a citit/vizionat nimic inainte de a scrie aceasta povestire ori reuseste sa nu se lase influentat de nimic.
Ineditul nu vine numai din modul in care este structurata povestea ci si din personajele si artefactele ce le intalnim pe parcursul acesteia. De la modul ciudat in care se declanseaza povestea, pana la fiorosul pirat… cu o latura feminina bine dezvoltata sau acel “babilon candle”, totul te surprinde. De unde ma asteptam ca "Questul" sa fie cel al gasirii Stelei… Gaiman rezolva aceasta problema foarte rapid si astfel Tristan nu trece prin multe incercari pentru a-si atinge scopul, asa cum ne-am fi asteptat. Intr-o fractiune de secunda Tristan se vede pus in fata faptului implinit si problema lui este mai mult ceva de genul: “Ok! Aveam un plan pentru rezolvarea questului… dar nu unul pentru ce voi face dupa!”.

Poveste este foarte bine pusa la punct. Este o poveste de dragoste superba, presata cu umor de calitate, si are un final pe masura.

Intr-un cuvant: merita!!! Mergeti la cinema sa vedeti acest film… sau cumparati dvd-ul..... sau... dwd de pe internet :-" ;;) (mai usor asa si nici nu costa :P) .

Atonement

2008-06-02T22:00:00.001+03:00

Este o extraordinara ecranizare a romanului lui Ian McEwan, „Ispasire”(de fapt asta este traducerea titlului „Atonement” in romana dar lasam la o parte incompetenta celor din mass-media care ii spun „Remuscare”). Este un film dramatic(si romantic) si se desfasoara cam in trei etape:in perioada interbelica,in timpul celui de-al doilea razboi mondial si perioada postbelica. Briony, fiica de 13 ani a familiei Tallis, observa povestea de dragoste dintre sora ei mai mare, Cecilia (Keira Knightley) si Robbie (James McAvoy),un tanar din patura inferioara a societatii cu un viitor in medicina, fiul menajerei lor. Brionny interpreteaza gresit jocurile de dragoste dintre cei doi si le da un alt sens. Aceasta confuzie va genera un sir de actiuni ce va schimba vietile tuturor.Pustoaica, ajunge sa-l toarne pe Robbie pentru un viol pe care el nu-l savarsise iar pana la urma ajunge in armata, zice-se mai bine decat sa putrezeasca in inchisoare. Filmul se încheie cu o Briony bătrînă, care a scris un roman pe care l-a dedicat celor doi care nu au apucat sa-si traiasca viata.Cei doi au fost victimele razboiului:Robbie moare de septicemie chiar in ultima zi de evacuare la Bray-Dunes iar Cecilia este omorata de o bomba.

E de remarcat imaginea de foarte buna caliatate,colorata ,vie cu cadre uimitoare si construite cu sens, ritmul maşinii de scris, păcănitul ei ameninţător, în contrapunct cu muzica melancolică a filmului,jonglerii cu timpul si spatiul foarte expresive si graitoare.A primit numeroase premii dintre care cele mai importante 2 globuri de aur pentru cea mai buna drama si cea mai buna coloana sonora.

Pelicula "Atonement" e una din cele mai bune dramatizari ale ultimilor ani. Filmul este o invitatie la lectura, in cazul in care nu ati citit romanul deja.

Pe Aripile Vantului

2008-06-02T21:00:00.000+03:00

Toată lumea a auzit probabil despre filmul "Pe aripile vântului". Denumit în engleză Gone with the Wind, este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale, bucurând de atunci şi până acum milioane de cinefili. Filmul, ecranizare a romanului omonim scris de Margaret Mitchell, prin tehnica cinematografică folosită devine primul film color de asemenea proporţii.

Se spune că filmul este mai bun decât cartea în ce priveşte exprimarea. Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care piere definitiv din istorie, Lumea Sudului cu "părinţii iubitori ai negrilor sclavi" şi Lumea Nordului, lumea "liberalilor generoşi" care ştia ca muncitorul salariat poate fi exploatat mai bine decât robul. În agonia aceastei lumi care piere, avem personaje cu firi puternice şi lacome totodată, pasionaţi de a câştiga şi stăpâni ca Scarlett O'Hara şi Butler, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Însă, total opusă acestor egoişti lacomi, dornici de înavuţire prin orice metodă, apare frumuseţea morală a Melaniei, fiinţa plină de bunătate, delicată şi de o eleganţă morală deosebită, ocrotindu-i pe toţi, fără deosebire, dar cel mai mult pe Ashley, soţul ei, pe care-l iubeşte necondiţionat: Ashley, acel om slab de înger, care nu ştie ce să facă, care nu-i poate spune "nu" pasionatei Scarlett O'Hara, şi pe care firava Melanie se vede nevoită să-l ia sub aripa sa, ocrotind-l. Scarlett O'Hara este poate o femeie diabolică, plină de defecte, uneori grav imorală, datorită caracterului său irlandez. Ea, Scarlett O'Hara, supravieţuieşte, nu se lasă zdrobită de această lume, fiindcă ea a reuşit să o iubească pe cea care i-a făcut cel mai mare rău, şi anume pe Melanie care i-a luat bărbatul visurilor ei, pe nevolnicul Ashley.

Acest film m-a impresionat prin faptul ca, in ciuda vechimii sale, a putut reprezenta scene foarte ample, ca aceea dinaintea atacului yankeu asupra Atlantei. Apare atunci un urias camp, plin de raniti si morti, scena dificila de realizat pentru anul 1939, cand a fost filmul produs. A primit, de asemenea, 10 premii Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor - Victor Fleming, Cea mai bună actriţă in rol principal - Vivien Leigh, Cea mai bună actriţă in rol secundar - Hattie McDaniel, Cel mai bun scenariu - Sidney Howard, Cea mai bună imagine si culoare - Ernest Haller, Ray Rennahan, Cea mai bună scenografie - Lyle R. Wheeler, Cel mai bun montaj - Hal C. Kern, James E. Newcom, Cea mai bună realizare in departamentul tehnic - Don Musgrave, Premiu onorific - William Cameron Menzies) si alte 5 nominalizari.

Roşu şi negru

2008-06-02T10:29:00.000+03:00

Am fost anul trecut la spectacolul “Roşu şi Negru”, balet de Livia Teodorescu, după romanul lui Stendhal şi am rămas plăcut impresionată după vizionarea acestuia. Modern, cu rădăcini clasice, “Roşu şi Negru”, evidenţiază unele din cele mai importante teme de meditaţie asupra condiţiei umane: dragoste, credinţă şi datorie.
Spectacolul este încadrat în linia genului liric de balet şi s-a încercat o restabilire a comunicării între arta contemporană şi public.
Autorul a interpretat titlul astfel: roşu pentru cariera militară(culoarea roşie a uniformei militare napoleoniene), respectiv negru pentru cariera ecleziastică (culoarea neagră a hainei monahale). Personajul principal, Julien Sorel, ilustrează tulburarea şi dramatismul ascensiunii sociale care se încheie prin recunoaşterea valorilor fundamentale: iubirea şi sacrificiul. În final, Julien moare. Acţiunea se petrece în timpul apariţiei ideii de emancipare socială. Ideea este că te puteai afirma şi prin calităţi individuale excepţionale, nu doar cu ajutorul banilor sau prin titlurile nobiliare pe care le deţineai.
Muzica accentuează dramatismul acestei lucrărin lirice, cu caracter romantic, prin ritmuri, armonii şi culori timbrale. Astfel se creează o punte de comunicare directă cu publicul.
În continuare voi face un scurt rezumat. Acţiunea se petrece în Verrieres, un mic orăşel situat în munţi. Julien un baiat de nouăsprezece ani este angajat de domnnul Renal să aibă grijă de cei trei copii ai săi. Elisa, camerista familiei Renal, se îndrăgosteşte de tânăr, dar acesta respinge ideea căsătoriei. Încet, incet se înfiripă o aventură între Doamna de Renal şi Julien. Elisa observă povestea de dragoste a celor doi şi dezvăluie acest lucru lui Valenod. La rândul său acesta îi trimite o scrisoare Domnului de Renal pentru a-l informa cele petrecute. Julien este nevoit să plece şi este luat sub îngrijirea părintelui Pirard, care nu îi va da nici o scrisoare trimisă de Doamna de Renard. Întrebându-se dacă a fost cu totul uitat, el se întoarce înapoi la casa stăpânei sale, fiind urmărit de Domnul de Renal. În final Julien este osândit la moarte. Doamna de Renal moare la trei zile după uciderea lui Julien, îmbrăţişându-si cei trei copii ai săi.
Din distribuţie fac parte : Cristian Tarcea, care îl joacă pe pesonajul central: Julien Sorel
Alina Iacov - Doamna de Renal;
Felicia Serbanescu - Mathilde de La Mole;
Calin Hantiu (Constanta) - Domnul de Renal / Vicarul Frilair;
Şi alţii

The Rocky Horror Show

2008-06-02T00:56:00.000+03:00

Text, muzica: Richard O'Brien

R: Alexander Hausvater

Cu: Marius Stanescu, Victor Bucur, Sanziana Tarta, Filip Ristovski, Igor Caras, Dana Rotaru, Silvia Launeanu, Matei Chioariu, Tica Alexe, Mirela Boureanu, Raluca Stoica.

'The Rocky Horror Show', semnat de Richard O'Brien este unul dintre cele mai controversate spectacole din lume si a avut premiera la Bucureşti, în Kristal Glam Club, punerea în scenă fiind o noutate pentru întreaga zonă a Europei de Est.

Musicalul aduce in prim-plan povestea fantastica in care ajung sa fie implicati, fara voia lor, tinerii logodnici Janet Weiss si Brad Majors. Celor doi, plecati in voiaj, li se strica masina seara, pe timp de furtuna, si sunt nevoiti sa caute ajutor la singura locuinta care pare sa se afle in zona. Intamplator (sau nu!) aceasta este castelul unui transsexual excentric, Dr. Frank'N Furter, pasionat de experimente stiintifice cel putin ciudate. Odata intrati pe usa, Janet si Brad se confrunta cu o serie de experiente socante si imprevizibile. Ei se trezesc in mijlocul unei petreceri , al carei punct de atractie il va constitui prezentarea, de catre Dr. Frank, a "creaturii" sale. Show-ul parodiaza filmele SF si horror, printre care si Frankenstein. Este vorba, pe scurt, despre o poveste colorata, incitanta, cu ironii subtile, pigmentata cu scene de senzualitate, in care muzica, dansul si jocul sunt egale ca importanta.

'The Rocky Horror Show' este un spectacol de teatru în care dansul şi muzica sunt cele mai importante. Mişcările actorilor, costumele şi machiajul creează un vârtej de culoare şi voie bună, răsturnările de situaţie şi umorul (uneori negru) fiind cele mai importante aspecte ale spectacolului. Arta adevărată este posibilă doar atunci când spectatorul uită de sine şi intră în jocul pe care regizorul, compozitorul sau pictorul l-a conceput.

Lacul lebedelor

2008-05-30T09:29:00.002+03:00

compozitie: Piotr Ilici Ceaikovski
libret: Vladimir Berghicev şi V. Ghelzer

Regia: Oleg Danovski
Cu: Odette/Odile - Adina Tudor
Siegfried - Ovidiu Matei Iancu
Deirfgeis - Alin Gheorghiu
Regina Mamă - Adela Craciun
Beno - Robert Enache
Prietenii lui Beno - Gabriela Popovici, Andra Ionete, Valentin Stoica
Patru lebede mari - Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Bianca Fota, Laura Blica-Toader
Patru lebede mici - Oana Bădănoiu, Mihaela Soare, Cristina Dijmaru, Magdalena
Rădulescu
Dirijor - Tiberiu Soare

Libretul are ca sursa de inspiratie o veche legenda rusa dupa unii, sau germana dupa altii.
Are 4 acte:
1. Printesa Odette/Odile este blestemata de un personaj malefic , fiind
transformata in lebada. Scena transformarii printesei in lebada nu il prezinta
si pe Rotbart, geniul rau, in versiunea Operei Nationale Romane.
Printul Siegfried are o petrecere de majorat, la care mama acestuia ii propune
sa-si aleaga o mireasa. Siegfried nu e deloc impresionat de dansurile fetelor si
pleaca de la bal, urmand un stol de lebede.
2. Siegfried urmareste lebedele pana acestea coboara langa un lac. Aici, printul o
observa pe Odette, se indragosteste de ea si ii jura credinta vesnica.
3. Siegfried, aflat la petrecere, este obligat sa aleaga o fata, dar refuza, pana cand
vede intrand in sala o frumoasa fata ce seamana cu Odette ( este defapt sora
geniului malefic deghizata in Odette), pe care o alege. Se casatoreste cu
impostoarea, incalcandu-si juramantul fata de Odette.
4. Odette ramane blestemata sa fie o lebada. Printul realizeaza ca s-a casatorit cu
persoana gresita si ii cere scuze lui Odette. Dragostea lor este mai puternica si rupe
vraja facuta de Rotbart.

Ce pacat că-i curvă (dupa John Ford)

2008-05-29T21:36:00.003+03:00

Regia: Alexandru Darie
Giovanni-Vlad Logigan
Annabella-Emilia Bebu
Vasques-Claudiu Stănescu
Florio-Romeo Pop
Fratele Bonaventura -Cornel Scripcaru
Contele Soranzo -Marius Capotă
Putana-Oana Ştefănescu
Ricciardetto-Ion Cocieru
Nunţiul Papal -Marius Chivu
Philotis-Nicoleta Hâncu
Hippolita-Irina Ungureanu

Piesa “Ce păcat că-i curvă”, regizata de Alexandru Darie este un spectacol plasat la sfârşitul secolului XVII, care aduce în prim-plan o poveste de dragoste incestuoasă(dintre doi frati, Giovanni si Annabella), care reuşeşte să scandalizeze audienţa şi în zilele noastre. Lumea secolului al XVII-lea este plina de dogme si norme in care biserica are influenta mare, chiar si in viata privata a individului.

Persepolis

2008-05-29T14:56:00.000+03:00

Persepolis
(Franceza)

Franta, 2007.
Regie: Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi.
Voci: Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve, Danielle Darrieux.
Durata: 95 min.

Teheran 1978: Marjane, opt ani, se gandeste la viitor si se viseaza un profet care salveaza lumea. Rasfatata de niste parinti moderni si cultivati, foarte legata de bunica sa, ea urmareste cu bucurie evenimentele ce duc la izbucnirea revolutiei care va aduce caderea Sahului si a regimului sau. O data cu instaurarea Republicii Islamice, vine timpul "comisarilor revolutiei" care dicteaza oamenilor pana si cum sa se imbrace si le impun reguli stricte de comportament. Marjane care e obligata sa poarte voalul islamic, se viseaza o adevarata revolutionara. Curand, razboiul impotriva Irakului aduce bombardamente, lipsuri si disparitia celor apropiati. In acest context din ce in ce mai dificil, limba ei ascutita si atitudinea sa rebela devin suspecte. Ca s-o protejeze, parintii ei iau hotararea s-o trimita in Austria. La Viena, Marjane traieste, la paisprezece ani, a doua revolutie din viata sa: adolescenta, libertatea, emotiile iubirii, dar si exilul, singuratatea si sentimentul de a fi altfel decat ceilalti.

Alba ca zapada si cei sapte pitici

2008-05-29T14:42:00.000+03:00

Regie: Cornel Todea. Scenografie: Viaceslav Vutcariov. Muzica: Eduard Jighirgiu. Coregrafia: Pastorel Ionescu.
Cu: Maria Dinulescu, Marina Procopie, Liliana Donici, Anca Zamfirescu, Oliviu Cristian Bughiu, Gabriel Coveseanu

Eduard al III-lea

2008-05-29T01:13:00.003+03:00

Regia: Alexandru Tocilescu
Scenografie: Dragoş Buhagiar
Muzică originală: Iosif Herţea

Distributia: este alcatuita din nume mari precum Ion Caramitru, Simona Bondoc,Daniel Badala, Crina Muresan, Eusebiu Stefanescu,Constantin Dinulescu,Serban Ionescu . Distributia este mult mai mare , insa eu doar am amintit cateva nume mari care au jucat in aceasta piesa.

Regele Eduard îşi organizează armata pentru un atac pe mai multe planuri împotriva Regelui Ioan şi a aliaţilor acestuia. Pe de o parte, porneşte atacul pe mare împotriva francezilor, iar pe de altă parte, el însuşi conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury.
Avântul războinic îi este domolit însă de dragostea fulgerătoare care îl cuprinde pentru contesa de Salisbury, fiica vasalului său, Warwick, şi soţia contelui de Salisbury, plecat la luptă în Bretania. Eduard face abuz de puterea sa şi de jurământul de credinţă depus de tatăl contesei pentru a o determina pe aceasta să-l primeasca în patul sau. Contesa îşi apără onoarea propunându-i regelui un plan diabolic, imposibil de urmat: să îi omoare pe cei care stau în calea iubirii lor; adică o soţie - Regina Philippa şi un soţ - Contele de Salisbury. Regele Eduard îşi dă seama de poziţia ridicolă în care se află, îşi recunoaşte greşeala şi îşi reia planurile de luptă.
În partea a doua, Eduard începe asediul asupra Franţei împreună cu fiul său, Prinţul Negru. După prima bătălie în care obţine victoria împotriva francezilor, Prinţul îşi câştigă titlul de cavaler şi moştenitor de drept al tronului. Pleacă apoi pe urmele Regelui Ioan şi ale fiului acestuia. În acelaşi timp, Regele Eduard pleacă spre Calais pentru a ocupa oraşul. Tot într-acolo se îndreaptă şi Regina Philippa, supărată pe un supus al său care nu vrea să-l predea pe Regele David, prizonier de razboi, decât lui Eduard însuşi.
Contele de Salisbury eliberează Bretania şi îl repune în drepturi pe lordul Mountford. Acesta îl roagă pe conte să-i ducă regelui Eduard coroana sa ducală în semn de credinţă. Prizonierul Villiers este eliberat în schimbul obţinerii unui bilet de liberă trecere de la prinţul Charles, fiul Regelui Ioan. Contele de Salisbury reuşeşte să ajungă la regele Eduard, însă cu misiunea ingrată de a-i anunţa moartea fiului său.
Durerea provocata de această veste nu durează foarte mult, deoarece Mesagerul anunţă sosirea victorioasă a prinţului presupus mort. Regele Ioan şi prinţul Charles sunt aduşi prizonieri. Regele Eduard este proclamat rege al Franţei şi anunţă sfârşitul războiului sângeros.

In final pot spune ca regizorul mentine treaza atentia spectatorului pe parcursul intregii piese. Tocilescu şi Caramitru sunt doi artişti cu mult umor, care vorbesc cat se poate de serios despre o epoca istorica revoluta. Dupa parerea mea este un "spectacol de cinci stele" care nu trebuie ratat.

Alex si Morris

2008-05-27T09:50:00.000+03:00

de Michael Elkin.
Regie: Gelu Colceag.
Scenografie: Liliana Cenean, Stefan Caragiu. Cu: Stefan Iordache, Mitica Popescu, Dana Dembinski-Medeleanu.

Intr-un sanatoriu geriatric, isi impart camera doi batrani, care ar mai vrea sa vrea si care isi traiesc impreuna ultimele anotimpuri. Toate astea, intr-o cascada de jonglerii verbale ce te fac sa razi cu lacrimi si sa plangi in hohote de ras...
Cei doi
Alex - un orgolios pe cat de ursuz pe atat de vorbaret
Morris - un introvertit modest
Fac schimb de bucurii, de tristeti, de fire, de biografie...
Catalizatorul acestei reactii omenesti este infirmiera, care reuseste sa armonizeze lucrurile datorita nesfarsitei sale capacitati de a intelege, dar si sa induca un frison de senzualitate reala in lumea tesuta din fantasme a celor doi barbati.

Escu...

2008-05-27T09:46:00.000+03:00

am fost acum 2 luni impreuna cu tea la teatrul de comedie la : Escu

De Tudor Musatescu
Regia: Alexandru Dabija
Decor: Puiu Antemir
Costume: Anca Raduta
Distributia: Vladimir Gaitan, Ion Lucian, Dumitru Rucareanu, Dumitru Chesa, Gabriela Popescu, Marius Florea Vizante, Mihaela Teleoaca, Delia Nartea, Eugen Racoti, Mihaela Macelaru, Aurelian Barbieru, Serban Georgevici, George Grigore.

...ESCU reda perioada anilor '30, cu o lume plina de intrigi si de false probleme, mai ales cand este vorba de viata politic. Decebal Sp. Necsulescu trece dintr-un partid intr-altul, ca sa isi atinga scopurile, fara sa ii pese prea mult. Atmosfera redata de Tudor Musatescu se suprapune situatiei politice postdecembriste din Romania. Un alt aspect al acestei montari este latura erotica. Personajele actioneaza ca urmare a unor impulsuri sexuale (Miza, fiind casatorita cu un barbat in varsta, curteaza pe cei mai tineri) sau se folosesc de relatii mai putin ordoxe pentru a-si atinge scopurile (Nina este amanta lui Decebal Sp. Necsulescu pentru a ocupa o functie importanta la Ministerul Comertului)... in concluzie e un spectacol care se merita vazut

Corsarul

2008-05-27T09:15:00.000+03:00

Opera Naţională Bucureşti propune iubitorilor baletului clasic, în premieră absolută pe scena bucureşteană, întalnirea cu celebra coregrafie „Corsarul”, imaginată în veacul trecut de Marius Petipa. Montată în adaptarea coregrafului Vasily Medvedev, invitat de la Teatrul ''Marinski'' (Kirov) din Sankt Petersburg, spectacolul se doreşte, potrivit maestrului Mihai Babuşca, „un adevărat Hamlet al baletului”.

Pe muzica lui Adolf Adam, interpretată de Orchestra ONB, dirijată de Ciprian Teodoraşcu, vor evolua primi balerini şi ansamblul de balet al teatrului. La premiera de sambătă, 28 aprilie, din distribuţie vor face parte Corina Dumitrescu (Medora), Ovidiu Matei Iancu (Conrad), Gigel Ungureanu (Isac Lankedem), Gabriela Popovici (Gulnara), Traian Vlas (Birbanto),Vlad Toader (Ali), George Mocanu (Said Paşa). Pentru iubitorii baletului clasic va avea loc un ultim spectacol-repetiţie vineri, 27 aprilie, la care intrarea este liberă.

Luat in ansamblu, noul spectacol de balet de la Opera Nationala bucuresteana are fascinatia unei povesti din „1001 de nopti”, decorul si costumele create de Adriana Urmuzescu sporesc atmosfera feerica si ofera publicului exact ceea ce ii lipseste: o evadare din cotidianul tumultuos si stresant, intr-o lume paralela, mai frumos colorata, in care binele invinge, invariabil, raul. Micile desincronizari din dansul piratilor pot fi puse pe seama faptului ca spectacolul este, inca, insuficient rodat, dupa cum si cele cateva stridente (destul de greu sesizabile, de altfel) ale orchestrei pot fi motivate de emotiile premierei. Pe scurt, „Corsarul” care tocmai a „atacat” Opera poate fi cel mai bun leac pentru oboseala si depresie, intr-o frumoasa seara de primavara!

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII

2008-05-27T00:14:00.001+03:00

Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.

Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

2008-05-26T23:39:00.000+03:00

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.

Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

Corsarul

2008-05-26T21:59:00.004+03:00

De Adolphe Charles Adam
Regia si coregrafia- Vasily Medvedev, dupa Marius Petipa
Conducere muzicala- Ciprian Teodorascu
Scenografia- Adriana Urmuzescu

Duminica seara, incepand cu ora 6.30, la Opera Romana a fost prezentat spectacolul de balet "Corsarul". Acesta a avut prima reprezentatie pe scena ORB pe 28 aprilie si cuprinde 3 acte.

In primul act, actiunea se desfasoara intr-un bazar oriental la Adrianopole, unde negustorii isi etaleaza marfurile colorate,langa piata de sclave. In piata isi face aparitia un grup de corsari condusi de Conrad. Acesta o intalneste pe Medora, o tanara sclava grecoaica detinuta de Isaac Lankedem, si cei doi se indragostesc. In bazar soseste Seid-Pasa, care le cumpara pe Medora si Gulnara pentru haremul sau. Totusi, planurile sale nu se implinesc deoarece Conrad si corsarii o rapesc pe Medora si pe celelalte sclave si pornesc spre insula lor.

Actiunea celui de-al doilea act se petrece pe Insula Corsarilor, unde Conrad si Medora se adapostesc intr-o pestera.Birbanto, prietenul lui Conrad, aduce sclavele capturate si acesta le elibereaza, la insistentele Medorei. Acest lucru starneste nemultumirea lui Birbanto si a catorva dintre corsari, iar Lankedem, care fusese si el capturat, se apropie si le dezvaluie un plan pentru recuperarea sclavelor si a Medorei ce cuprindea strecurarea unui somnifer in cupa lui Conrad. Planul este pus in aplicare si astfel Medora este lasata fara aparare in fat celor care vin s-o rapeasca. Ea incearca sa se apere si il raneste pe unul dintre agresori, dar in final este coplesita de forta agresorilor si este luata cu forta de langa iubitul sau.

Actul al treilea are trei tablouri. Primul se petrece la palatul lui Seid-Pasa, nde acesta se bucura de compania Gulanei. Ambele personaje se bucura la vederea lui Lankedem si a Medorei. Cativa pelerini se opresc la palat in drum spre Mecca si cer gazduire.

Actiunea din al doilea tablou se petrece in gradina palatului, unde se desfasoara o serbare data de Pasa in cinstea oaspetilor. Conrad isi dezvaluie identitatea in fata Medorei, renuntand la vesmantul de pelerin si ceilalti oaspeti se dovedesc a fi tot corsari,veniti pentru a-l ajuta sa o salveze. Ei organizeaza o ambuscada, dar Seid-Pasa scapa. Medora il recunoaste pe Birbanto dupa rana pe care i-o facuse in timpul rapirii si ii dezvaluie lui Conrad tradarea acestuia, dupa ce si Gulnara il rugase s-o apere de el. Tentativa lui Birbanto de a-l omori esueaza.

Al treilea tablou reprezinta epilogul. Corsarii pleaca pe mare, incepe furtuna, corabia se izbeste de o stanca si se scufunda. La sfarsit, pe o stanca se vad doua siluete imbratisate, Conrad si Medora.

Vizionare placuta!

P.S.
Pozele sunt de pe programul spectacolului.;))

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

2008-05-20T00:45:00.000+03:00

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,

prof. Bogdan Teodorescu

Festivalul International de Teatru de strada

2008-05-12T09:24:00.000+03:00

Anul acesta va fi organizat la Bucuresti festivalul de teatru in strada, "B-Fit", care va dura aproximativ patru-cinci zile si la care vor participa trupe din Romania, Germania, Cehia sau Franta.

Aceasta versiune de teatru in aer liber este una a Festivalului International de Teatru B-Fit, care are loc din doi in doi ani si care s-a desfasurat pentru prima oara anul trecut la Bucuresti, potrivit Newsin.Prin acest proiect se doreste crearea unei traditii prin care publicul sa fie aproape de artisti. Aceasta a precizat ca spectacolele, care vor dura aproximativ 30 de minute, vor avea loc in pietele mari din Bucuresti si vor fi gratuite..

In aceasta editie,Compania Transe Express Circuss va prezenta doua spectacole,Le mobile Homme si Le Lacher de Violons.Specializata in scenografiile spectaculoase si aeriene, Transe Express parcurge lumea intreaga pentru a-si exporta miracolul urban.Inca din anii 1990,Transe Express inventeaza Arta Celesta si produce spectacole aeriene care ii permit sa-si inscrie imaginile monumentale in labirintul orasului.

www.transe-express.com

Compania Off, companie care promoveaza artele strazii, se joaca cu teme universale:dragostea,moartea,toate aceste elemente in dialog cu spatiul de reprenzentare, orasul.Cu sudoare,fantasme si extravaganta, Off stabileste o relatie fizica cu publicul. Va darui Bucurestiului spectacolul sau Girafele, in care o turma de girafe, pe piciorange oarbe si invizibile, dau buzna in oras...

www.compagnieoff.org

O experienta de neuitat

2008-05-11T00:11:00.000+03:00

putem trece la un ton mai putin formal inteleg?

Odihneaskase in pace... Shia trait traiu' shia mancat malaiu'... a trait in perioada 26 februarie 2008-09 mai 2008, a dus o viata linistita fara excese fara compromisuri, shia trait viata la "max"... ca un adevarat blog...

a insemnat mult pentru mine, il aveam chiar in bookmarks toolbar folder... intram pe el de fiekare data knd deschideam calculatorul... ce vremuri!!! mi-aduc aminte si acum cum comentam la cate un articol mai in gluma.... mai in serios... am petrekut clipe frumoase impreuna...acum s-a dus saraku'

cert este ca am invatat chestii interesante si foarte utile in viata de zi cu zi si puternic ancorate in realitate...(cu accent pe utile si pe realitate)

nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fara :interventiile domnului profesor( care chiar daca au suparat pe unii dintre voi pe mine m-au lamurit) si fara complicele dumnealui: Nicole (care din pacate ne-a impiedicat sa intrecem masura)

R.I.P.!!! odihneshte-te in pace blogule mult iubit...

epitaf:

Noaptea europeana a Muzeelor

2008-05-10T16:12:00.001+03:00

Pentru prima data, muzeele din Bucuresti se vor asocia acestei manifestari al carei success popular in Europa este astazi rasunator. Intre Muzeul National de Arta Contemporana si Muzeul Satului s-a elaborat un traseu numit <Muzee toata noaptea> care va permite fiecaruia sa hoinareasca in voie printre bogatiile muzeistice bucurestene, accesibile gratuite si special pregatite pentru aceasta ocazie.Si pentru a nu ramane departe, sala de cinema Elvira Popescu se va deplasa la sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei pentru a prezenta mai multe filme ale artistilor de avangarda de ieri si de azi!

calmul de dupa furtuna

2008-05-09T23:34:00.002+03:00

acum ca data limita a trecut si activitatea blogului s-a redus la zero, m-am gandit ca ar fi cazul ca fiecare dintre noi sa-si spuna o parere cu privire la blog.

putin mircea radu cu un: 'ce a insemnat in viata voastra?', si un pic de dan negru cu al sau 'pro sau contra?'.

cam asta ar fi.
nu primiti nota pe ce o sa comentati aici, asa ca, le urez opiniilor destrabalare placuta. :)

FANart,CINEmatics si arta jocurilor pe calculator in general.

2008-05-07T10:08:00.003+03:00

Un circuit normal al unei idei bune este considerat a fii intai o carte,apoi un film,apoi eventual un joc pe calculator de calitate indoielnica.Putini producatori din industria computerizata de astazi pun accent pe o poveste bine inchegata cu numeroase idei originale,inca si mai putini fac mai mult decat sa preia un engine grafic preexistent si sa modifice usor texturile mediului si ale personajelor.Mai mult?Adica sasa stranga o echipa de oameni talentati,printre care si artisiti care sa aduca la viata povestea,storyline-ul jocului,oameni care fac mai mult decat sa execute care fac parte dintr-un proces creativ.
Obiceiul prost(se pare) de a incepe un joc pe calculator de la o idee originala nu este un obicei nou.Cateva companii aflate pana nu de mult in esalonul 2 dupa mari producatori de engine-uri grafice au construit jocurile de la 0 lasand cate o bucata din suflet pe fiecare bit programat,texturat,desenat si animat al jocului precum si pe fiecare rand scris sau vorbit de personajele jocului.
Sunt cateva jocuri care mi-au adus ceva in plus in afara orelor pierdute in fata calculatorului care contin in povestea lor idei de o deosebita profunzime.De altfel sunt jocuri al caror punct tare este in primul si in primul rand povestea.
Cativa dintre voi stiu ca as fi in stare acum sa povestesc pe rand storyline a cateva jocuri acoperind multe pagini de scris,si de altfel stiu ca nu as reusi inca sa acopar tot.De aceea propun sa vedeti o alta poveste,o poveste a imaginilor si a scenelor care cred eu sunt semnificative din punct de vedere artistic chiar desi nu vor fi cel mai probabil considerate vreodata opere de arta in adevaratul sens al cuvantului.Sunt totusi imagini si scene ce vorbesc despre daruirea atat a artistilor(gameart) cat si ceea a fanilor (fanart).Istoria unor jocuri cu pana la 10 mil de utilizatori cum este astazi World of Warcraft vorbeste despre alt circuit al ideilor cu jocul la inceput,cartile dupa si filmul la sfarsit.Vorbesc de taria muncii creative a unor oameni in creeare unor jocuri pe calculator.
Cum lista unor astfel de jocuri este scurta voi lasa sa vorbeasca in locul meu imaginile si cinematicurile.

1) Legacy of Kain(respective trademark Eidos Interactive,Silicon Knights,Crystal Dynamics)

considerata de multi seria cu cel mai frumos storyline din istoria jocurilor pe calculator istoria celor doi vampiri vorbeste despre responsabilitatea omului asupra lumii in care traieste,despre deciziile care schimba cursul unei lumii despre ciclul inexorabil al vietii si mortii despre un pariu ca moneda poate pica si pe margine.

Kain-personajul eponim al jocului.

Raziel-personaj principal in 2 dintre cele 5 jocuri ale seriei si de asemenea personaj principal in alternanta cu Kain in ultima parte a seriei Defiance.

Concept art pentru Blood Omen-1994

Soul Reaver 1997

Soul Reaver 2000

Legacy of Kain Defiance

pentru mai multe imagini vizitati siteul eidos interactiv si www.nosgoth.net

Blizzard Entertainment

Fanart-http://www.blizzard.co.uk/inblizz/fanart/
Blizzard.net

Iata si cateva cinematics-uri,filme realizate in CGI complet animate de o calitate exceptionala pentru care fiecare minut de film inseamna saptamani de munca.De asemenea muzica este realizata in colaborare cu orchestra simfonica din Praga.

Diablo II

in mare ele prezinta o mare parte din universul jocului desi sunt complet separate de mersul personajului controlat de jucator

Act I-Sister's Lament
Act II-Desert Journey
Act III-Mephisto's Jungle
Act IV-Enter Hell
Epilogue

Lord of Destruction

Act V
Destruction's End

Warcraft III-Reign of Chaos

Human Opening
Human Ending
Undead Ending
Orc Ending
Night Elf Ending

The Frozen Throne

The Awakening
Ending

Trailers

World of Warcraft

World of Warcraft-Burning Crusade

Starcraft II-WWI-Koreea 2007

Sper ca macar cate ceva va placut,e un post mai mare si vom mai adauaga pe parcurs(Prince of Persia s.a.m.d),ii multumesc pentru ajutor lui Pallos Alexandru pe care s-ar putea sa-l stiti.

KABUKI LA SIBIU

2008-05-07T09:43:00.003+03:00

Kabuki la Sibiu

Compania Heisei Nakamuraza, unul dintre cele mai cunoscute nume in teatrul kabuki, va deschide Festivalul International de Teatru de la Sibiu de anul acesta cu piesa “Natsu Matsuri Naniwa no Kagami” (Reflectare a festivalului din Osaka), scrisa in anul 1745. Compania Heisei Nakamura va sustine in cadrul aceluiasi Festival in total 4 reprezentatii in zilele de 29, 30, 31 mai si 1 iunie, dupa urmatorul program: 29, 30, 31 mai: ora 22.001 iunie: ora 19.00 Toate spectacolele vor avea loc la Hala Libra-Balanta din Sibiu, iar durata unui spectacol va fi de 2h. Compania Heisei Nakamuraza numara aproximativ 88 de membri si va fi condusala Sibiu de domnul Jun’ichi Sakumoto .Compania a sustinut recent spectacole de kabuki la New York si Berlin. Este prima reprezentatie in intregime a unei piese de kabuki in Romania, in interpretarea exceptionala a unor actori de prestigiu ai acestui gen de teatru traditional japonez. Pretul unui bilet este de 20 lei. Detalii puteti gasi si pe site-ul oficial al Festivalului International deTeatru Sibiu 2008: http://www.sibfest.ro/

Arta egipteana. Piramidele

2008-05-06T09:53:00.000+03:00

Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea modernitate. Il impresioneaza mai putin pe contemplatorul cu preferinte pentru estetica baroca, romanica sau realista; in schimb il va entuziasma pe devotatul artei clasice.
Egiptenii vedeau obiectele bidimensional, sub o forma simplificata, fapt sugerat si de numeroasele desene specifice, ce nu au un aspect tridimensional, spre exemplu desene ale diferitor zeitati:

Anubis Ra, zeul Soarelui

Arta egipteana este o arta de mare demnitate si distinctie. Este ermetica, inchisa oricaror sugestii venite din partea artei altor tari , pastrand un aer de profunda solitudine.

Piramidele au aparut in timpul dinastiei a III–a. Primul monument de acest fel a fost construit de vizirul si arhitectul Imhotep pentru regele Djeser de la Sakkara, fondatorul dinastiei a III–a la Saqqara. Piramida o suprapunere in diferite peste o mastaba patrata are dimensiuni impresionante laturile bazei dreptunghiulare de 109m si 121m iar inaltimea de 61m, in 6 trepte mari. Camerele funerare ale regelui si a 11 membri ai familiei sale erau sapate in stanca. Sarcofagul regal era depus in fundul unui put adanc de 28m.In timpul dinastiilor urmatoare au fost construite marile piramide de la Giseh. Ele se numeau "Orizontul lui Kheops", "Mare este Khefren" si "Divin este Mikerinos".

Un coridor in panta duce la camera funerara , in care se afla si astazi sarcofagul lui Kheops. Situata in centrul piramidei, camera funerara a faraonului – lunga de 10,50m, lata de 5m si inalta de 6m – este in intregime din granit. Intrarea in camera funerara a fost obturata prin trei lespezi mari de piatra, apoi blocuri de piatra de granit astupa complet coridorul de acces. Din galeria de intrare se ramifica un coridor care coboara in panta pana la o adancime de 31m sub nivelul bazei piramidei la un put destinat sa adaposteasca sarcofagul regal.
Cea mai mare piramida de la Ghizeh, cea a lui Keops (fig. 1), are niste dimensiuni impresionante. Astfel ea poate cuprinde in interior catedrala din Milano, biserica Santa Madia del Fiore din Florenta, catedrala Sf. Petru din Roma, Westminster Abbey si catedrala Sf. Paul din Londra. Napoleon insusi a calculat ca cele trei piramide de la Ghizeh ar avea piatra suficienta pentru construirea unui zid inalt de trei metri si gros de 0,3m in jurul granitei Frantei.
Observam astfel maiestria impresionanta a egiptenilor in arhitectura. Fiecare detaliu al constructiei unei piramide este analizat si pus in aplicare utilizand abilitati arhitecturale superioare. Rabdarea pe care o aveau pentru a construi piramidele (constructia lor dura ani intreg) este direct proportionala cu ambitia sau cu frica pentru stapanul lor, faraonul, trimisul zeilor pe pamant.

Am 2 intrebari pe care as vrea sa le discutam:
Sunt egiptenii cei mai mari arhitecti ai lumii antice?
Populatia egipteana lucra cu atata putere la constructia unei piramide din frica pentru faraoni si zei, sau considerau intradevar ca scopul lor in viata este acela de a-si sluji stapanii?

Pictura rupestră

2008-05-05T23:16:00.000+03:00

Observ că multe din articolele de pe blog sunt despre subiecte destul de recente aşa că acest articol vorbeşte despre ceva ce se întâmpla în preistorie (primele picturi rupestre sunt de acum 50000 de ani!).

Pictura rupestră ori pictura pe stânci este un termen generic desemnând picturile realizate pe stânci, bolovani, pereţi muntoşi abrupţi sau pe pereţii şi tavanele peşterilor, de obicei datând din timpuri preistorice. Picturi pe pietre au fost făcute încă din paleoliticul superior, cu circa 50.000 - 40.000 de ani în urmă. Se crede că aceste picturi murale au reprezentat opera celor mai respectaţi membri ai tribului, bătrâni şi şamani.

Cele mai vechi urme de activitate picturală sunt imaginile rupestre (sau parietale), adică pictate sau gravate pe stâncă şi care au fost conservate mulţumită poziţiei lor greu accesibile, sau blocării ulterioare a intrării în peşterile ce le adăposteau. Aceste rămăşiţe ale culturii paleolitice, contemporană cu ultima glaciaţie, datează de 10 000 - 30 000 de ani î.e.n. Localizarea lor geografică este, evident, foarte dispersată. Totuşi, zona aşezărilor cercetate până azi este practic eurafricană; ea se întinde din valea Dordogne-ei până în Natal, trecând prin Levantul spaniol. Complexele cele mai vestite sunt: grota Lascaux, în Franţa şi cea de la Altamira în Spania.

Picturi din Grota Lascaux:

Pictura din Pestera Altamira(Spania):

Picturile rupestre de la Sierra de San Francisco se gasesc in regiunea Baja California, Mexic. Ele au fost create de un grup de oameni numiti Cochimi sau Guachimi. Exista aproximativ 250 de situri in Rezervatia El Vizcaino in statul Baja California Sur in nordul Mexicului. Motivele includ figuri umane, arme si specii de animale (iepuri, puma, lincşi, caprioare, balene, caracatite, vulturi etc.). De asemenea exista şi numeroase elemente abstracte. Picturile dateaza intre anii 1100i.Hr.-1300d.Hr.

Picturile sunt admirate pentru calitatea lor excelenta, profunzimea, varietatea si originalitatea reprezentarilor umane si animale, pentru culorile remarcabile si starea buna de conservare. Picturile de la Sierra de San Francisco au fost nominalizate in 1989 si au devenit Patrimoniu Mondial in 1993.

Mai sunt multe situri in care au fost gasite asemenea picturi sau gravuri in piatra (Kazahstan, SUA, Africa de Sud, Somalia) dar nu as putea sa spun mai multe fara sa plictisesc. Sper ca vi s-a parut interesant si astept comentariile.

Teatrul japonez

2008-05-05T23:11:00.002+03:00

Kabuki este un gen de teatru tradiţional japonez, originea numelui trăgându-se din verbul kabuku, care înseamnă a fi excentric, ieşit din comun sau din limitele bunului simţ. Începuturile sale se regăsesc în primii ani ai secolului al XVII-lea, perioada cunoscută sub denumirea de kabuki-odori. Prima interpretă a genului a fost Kuni, care a dansat în travestit, îmbrăcându-se în nişte straie bărbăteşti mai ciudate. În istoria kabuki, artista apare sub numele de Izumo no Okuni (Okuni din Izumo).

Când teatrul a devenit popular, mai multe grupuri de curtezane au început să-l imite, noua formă intitulându-se Onna-kabuki (kabuki feminin). Spectacolele au fost susţinute atât în Kyoto, cât şi-n Edo(actualul Tokio) sau în alte regiuni ale Japoniei. În 1629, însă, a apărut un ordin care interzicea acest tip de spectacol pe motiv că morala publică era afectată. Astfel, încet-încet, Onna-kabuki a dispărut, iar oamenii şi-au orientat interesul către wakashu-kabuki, interpretat de băieţi până la vârsta primului bărbierit. Dar cum şi eu au reuşit să afecteze morala, în 1652 a fost emis un nou ordin de interdicţie.

A urmat perioada yaro-kabuki, artiştii fiind de această dată bărbaţi maturi, după care a început onnagata (bărbaţi interpretând roluri feminine). Erau anii în care şarmul personal era considerat mai important decât talentul actoricesc. A venit rândul wagoto şi genroku să fie la modă (1688-1704), kabuki înflorind în Edo şi Kamigata (Tokio şi Osaka).
Trebuie amintit faptul că in această formă de teatru japonez un rol semnificativ îl avea machiajul şi măştile care ajutau la o mai bună exprimare a trăirilor personajelor.

Aceasta forma de teatru japonez are totodata si caracter sincretic,impletindu-se cu muzica si dans. Datorita tocmai acestui caracter sincretic(impletirea artelor) Kabuki a fost considerata opera japoneza.

Kabuki se pare ca isi are originea in Ningyo-joruri(teatru de papusi),primele manifestari de Kabuki fiind de fapt o adaptare a pieselor cu marionete.

Desi ar mai fi multe de spus ma opresc in incercarea de a nu plictisi.Am ales acest subiect intrucat am vrut sa arat ca manifestarile artistice din Extremul Orient nu sunt cu nimic mai prejos decat cele europene.

Pierre-Auguste Renoir

2008-05-05T23:08:00.002+03:00

Pierre-Auguste Renoir (*25 februarie 1841, Limoges - 2 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer), unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă şi portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influenţa lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieţii", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţii.

Viaţa şi Opera

Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La şcoala de pictură a lui Gleyre cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet, Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie minuţioasă. Renoir reuşeşte să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet şi Cézanne. Lucrul se repetă şi în 1867. Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille dispune de mijloace financiare graţie averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună toată ziua, iar serile şi le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice.
În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867 şi 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârşitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici şi Sisley, Pissarro şi Manet, pentru a picta împreună.

"La Grenouillère", 1869

Cei patru fondează asociaţia Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziţie a impresioniştilor. Câţiva colecţionari încep să se intereseze de pictura impresionistă şi unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârşitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeştrii ai Renaşterii. Renoir începe săşi formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidenţă cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porţelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque")

Artistul este chinuit de o paralizie parţială şi de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 îşi cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieţii sunt marcaţi de moartea rudelor apropiate, de război şi de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează şezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi pictat" - mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919.

Jeunes filles au piano", 1892

Teatru de umbre

2008-05-05T22:32:00.000+03:00

Teatrul de umbre, cunoscut ca "Teatrul de umbre chinezesc", poate fi socotit ca primul procedeu de animaţie.
Se pare că de fapt acest gen de teatru ar fi apărut pentru prima dată în India, fiind importat de chinezi şi dezvoltat din punct de vedere tehnic.
A apărut ca o necesitate de a face apariţia unor zei budişti în temple, în locuri mai întunecoase pentru impresionarea credincioşilor. De asemeni, mai apoi în diferite spectacole teatrale cu marionete. Primele apariţii al acestui gen au apărut în secolul VI e.n.. Era, la acea vreme o preluare a ceace egiptenii deja folosiseră la "apariţia" zeului Ra pe altarele templelor. Diferenţa consta doar procedeul tehnic. Egiptenii foloseau principiul camerei obscure, iar acesta al teatrului de umbre este mai simplu.

Procedeul de animaţie este simplu şi nu trebuia aşteptată apariţia soarelui la o anumită oră pentru a face posibilă "apariţia": se intercalează între o sursă de lumină şi un ecran semitransparent din mătase o marionetă (o reprezentare amorfă a unui om, zeu, animal, a unor obiecte, etc.), care prin mişcare imprimată de un animator (persoana care face ca o marionetă să mişte) cu aţe sau paiete, pare pe ecran o umbră mişcătoare. Sursa de lumină a acelor vremuri de început,era de obicei un foc mare, foc ce degaja multa lumină pentru a asigura o vizibilitate buna spectatorilor. Cu trecerea timpului procedeele tehnice se îmbunătăţesc, atât ca sursă luminoasă, cât şi din punct de vedere artistic al animaţiei marionetelor.

Teatrul de umbre a fost adus în Europa destul de târziu, prin secolul al XVIII-lea. A fost repede asimilat de cei pasionaţi de arta teatrală, atât spectatori, cât şi de artişti. Ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene animate. Nu trebuie uitat că prima proiecţie cinematografică a fost proiecţia unor desene animate, înaintea imaginilor prinse din viaţa reală.

Doi războinici, personaje în teatrul de umbre

Constantin Brancusi

2008-05-05T22:08:00.000+03:00

Sensibilitatea artistica a secolului al XX-lea s-a intrupat in structuri atat de diverse, incat sistematizarea, de-a lungul unor trasee clare, a istoriei culturale din aceasta epoca a devenit extrem de anevoioasa. Multimea manifestarilor si programelor, declaratiile (foarte adesea exclusiviste, reveland ceea ce separa curentele si miscarile artistice, si foarte rar ceea ce le unea) nu au limpezit peisajul artei moderne. Drumurile artei se intretaie in unghiuri neasteptate, se despart apoi brusc, alunecand spre orizonturi nestiute pana acum, sau se pierd pentru totdeauna in aceasta priveliste nedeslusita.

Intr-un climat al derutantelor restructurari ale fundamentelor (uneori ale conceptelor) artei, comentatorii culturii moderne au simtit nevoia unor repere statornice, in raport cu care sa fie, totusi, in stare sa reconstituie configuratia generala a epocii. Asa se face ca, intr-o lume a febrilelor modificari ale contururilor, referirile la creatia unor personalitati ce domina autoritar miscarea de idei a secolului sunt mai frecvente. Ele sunt necesarele momente de sinteza intr-un univers al necontenitelor contradictii.

Brancusi e, neindoielnic, un asemenea moment al constiintei artei moderne, care concentreaza sensurile unei intregi ere a evolutiei spiritului creator. Studiile referitoare la opera lui impartasesc, fara exceptie, o concluzie formulata in termeni lipsiti de echivoc: arta brancusiana constituie una din sursele ideilor esentiale pe care se cladeste civilizatia vizuala a secolului al XX-lea. (Dan Grigorescu, 1980)

Cele 7 minuni ale lumii

2008-05-05T21:52:00.001+03:00

S-au postat pe acest blog o serie de articole care au mai mult sau mai putin legatura cu arta, insa nimeni nu a pomenit ceva de arhitectura. Stiinta, dar si arta, arhitectura s-a dezvoltat foarte mult de-a lungul timpului. Interesant este felul in care oamenii au conceput planurile cladirilor(cum sa fie peretii, tavanul, usile, ce bolti sa foloseasca...), dar si felul in care au reusit sa construiasca adevarate monumente, pe care le cunoastem astazi sub denumirea de "Cele 7 minui ale lumii". Este destul de evident de ce arhitectura este stiinta. Oricine stie ca pentru o camera patrata e nevoie de 4 pereti si un tavan, o usa care sa permita omului sa exploreze incaperea, o fereastra prin care sa intre lumina soarelui. E usor sa construiesti o camera...orice om poate sa faca asta. Insa nu oricine poate imbina elemente arhitecturale pentru realizarea unei cladiri cu un aspect deosebit, cladire oarecum simetrica, pereti drepti, ferestre de diferite forme, anumite bolti. Implicarea stiintei in arhitectura se recunoaste la nivelul simetriei figurilor ce alcatuiesc elemente arhitecturale. Spre exemplu, pentru construirea unor bolti, e nevoie de masuratori precise, arhitectul tinand cont de anumite unghiuri, in functie de tipul boltei. Insa geometria asa cum o stim noi astazi nu era atat de bine cunoscuta oamenilor, in urma cu mii de ani, atunci cand
se presupune ca au fost construite monumentele celebre care intra in categoria celor 7 minuni ale lumii. In prezent, exista 2 variante a celor doua "liste":
1. Cele 7 minuni ale lumii antice:
Piramida lui Keops

Gradinile suspendate ale Semiramidei

Templul lui Artemis din Efes

Mausoleul din Halicarnas

Statuia lui Zeus din Olimp

Farul din Alexandria

Colosul din Rodos

2. Cele 7 minuni ale lumii moderne:
Marele Zid Chinezesc

Cetatea Petra

Statuia lui Iisus Hristos din Rio de Janeiro

Machu Picchu

Colosseum

Taj Mahal

Chichen Itza

Intrebarea mea este:
Stiinta, arta sau ajutor divin?

Stilul Rococo

2008-05-05T20:24:00.000+03:00

Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic şi de design interior care a fost generat în Franţa secolului al 18-lea, dar care s-a răspândit ulterior în întreaga Europă şi apoi în cele două Americi, mai ales în ceea ce se numeşte America latină, adică în ţările de limbă spaniolă şi portugheză.
Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluţia barocului, fiind caracterizat mai ales de bogăţia şi varietatea detaliilor şi a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulenţă, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluţia artei occidentale. Spre sfârşitul perioadei sale de existenţă, a devenit relativ sincron şi de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism.

Partea nordică a Palatului Caterina din Tsarskoye Selo, exemplu strălucit al arhitecturii rococo din Rusia.

Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică ornamentarea bogată, în toate aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezintă similar faţadelor clădirilor timpului, pereţi pictaţi şi ornamentaţi (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereţilor), mobilier impozant, masiv şi elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici şi medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapiţerie în ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate şi, evident, picturi în ulei de diferite dimensiuni. Frecvent folosit în epoca plină de lejeritate socială a Mariei Antoinette, stilul rococo îşi datorează numele unei combinaţii lingvistice dintre cuvântul francez rocaille, adică scoică, şi cel italian barocco, adică de sorginte baroc.
Bogăţia ornamentaţiei vecină cu opulenţa, curbele ornamentale infinit încolăcite folosite cu obstinaţie, respectiv accentuarea cu precădere a artelor decorative şi a designului interior, au creat un fel de tratare cu indulgenţă superioară a întregului curent în prima treime a secolului al 19-lea, când rococo-ul atinses apogeul său. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a impus în lumea criticii de artă a anilor 1850, nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, aşa cum o merita, ca o întreagă perioadă artistică marcantă.

Interiorul rococo al bazilicii din Ottobeuren din landul german Bavaria.

Povestea patinelor fermecate

2008-05-05T09:48:00.002+03:00

Au fost odată ca niciodată, prin secolele XIII - XIV, nişte copii eglezi care şi-au legat nişte beţe de talpa piciorului şi alunecau cu ele pe gheaţă. Prichindeii au inventat, dintr-o joacă, unul din cele mai cunoscute sporturi din zilele noastre. Patinele aşa cum le ştim noi, cu muchii de oţel, au fost inventate de către olandezi puţin mai târziu şi conceptul nu s-a schimbat aproape deloc de atunci.

Nobili din toată lumea au fost atraşi de acest sport, popularizându-l în ţările lor de origine. Regele Ludovic al XVI-lea a adus patinajul pe meleagurile franţuzeşti, iar după aceea şi alte feţe regale s-au declarat fani. Adevărate poveşti de dragoste s-au înfiripat pe gheaţa sclipitoare, cum este cea dintre Regina Victoria şi Prinţul Albert.

În anul 1742 a fost înfiinţată la Edinburgh prima asociaţie a patinatorilor, cel care a pus piatra de temelie a patinajului artistic fiind americanul Jackson Haines. Ai lui bravi studenţi au întemeiat la Olanda Uniunea Internaţională a Patinajului. Astăzi, aceasta îşi are sediul pe tărâm elveţian.

A durat 166 de ani până cînd patinajul artistic a devenit un sport olimpic. Însă acest sport şi-a atins al său vârf după cel de-al Doilea Război Mondial (după măcel, mai aveau nevoie şi oamenii de ceva destindere).

Pe meleagurile mioritice, patinajul şi-a început urcuşul din a doua jumătate a secolului XIX. Clujul devine sediul competiţiilor naţionale de patinaj.

Astăzi, patinajul artistic s-a diversificat, cuprinzând mai multe probe: individuale (pentru juni şi tinere domniţe), de perechi şi de dans.

Printre câţiva temerari patinatori contemporani, amintim:
Evgeni Plushenko, Alexei Yagudin, Kurt Browning, Midori Ito, Maria Butirscaia, Michelle Kwan.

agonie vizuala

2008-05-04T12:59:00.003+03:00

poezia se poate manifesta in mod traditional, asa cum stiti cu totii, prin intermediul cuvantului scris. si vrand-nevrand ati luat contact cu ea astfel. insa, ca in fiecare domeniu de lucru al omului, si in poezie autorii au cautat noi feluri de exprimare, de captare a atentiei, si poate, desi efectul nu este aparent acesta, de a o face mai accesibila celorlalti. modalitatile sunt multiple: renuntarea la o poezie rigida, la structurile clasice, abordarea daca nu a noilor teme, atunci, a unei forme mai aerata, eventual a unei poezii vizuale, in care accentul cade pe asezarea cuvintelor in pagina. printre acestea se poate afla si comunicarea ei prin imagini, rezultatul fiind asa-zisele videopoeme. am gasit cateva videopoeme ale caterinei davinio, reprezenanta a genului, insa la prima vedere acestea constituie niste aparitii ciudate.

a story

the enemy

in romania, ecourile acestui fenomen apar la tinerii poeti. a existat si un festival al videopoemelor in 2007.

low cost
drumuri si poduri , ambele apartinand lui andrei ruse.

*** Agonia se trage din latină şi înseamnă luptă, zbatere, preocupare.

ATELIER IN TRANZITIE - TRANZITIE IN ATELIER

2008-05-03T22:38:00.003+03:00

pentru cei care iubesc shoppingul acesta este un articol trist... vreau sa va anunt ca a disparut din bucuresti unul dintre magazinele in care mergeati sa va cumparati jeansi si alte chestii din astea, si anume renumitul kenvelo de pe regina elisabeta.

dar woa, eliberarea acestuia a facut loc unei galerii de arta (e adevarat ca doar pentru o scurta perioada de timp dar si asta este ceva). in spatiul fostului magazin puteti vizita "atelier in tranzitie - tranzitie in atelier" o expozitie deschisa in perioada 22 aprilie - 31 mai, care va avea vernisajul marti 6 mai la ora 17.

[nu o sa va spun mai multe despre aceasta eveniment, ci doar o sa postez cateva poze pentru a va starnii interesul. astept comentarii, dar doar dupa ce ati vizitat galeria]

Manierism

2008-04-29T20:40:00.000+03:00

Manierism (ital.: maniera = stil, manieră), termen care caracterizează stilul artistic între apogeul Renaşterii şi începuturile stilului baroc şi ale Clasicismului, dezvoltat în Italia începând aprox. cu anul 1520. Sfârşitul manierismului este apreciat de diverşi istorici ai artei între anii 1580 şi 1650.

La început simbol al unei rupturi cu obiectivele Renaşterii, manierismul desena o decadenţă în contradicţie cu idealurile de armonie ale generaţiilor anterioare. În zilele noastre, manierismul apare mai de grabă ca o continuare a căutărilor şi realizărilor artiştilor reprezentativi ai Renaşterii.

Începând cu anii 1527-1530, spiritul renascentist suferă o criză brutală care distruge optimismul senin al începutului de secol. Jefuirea Romei (Sacco di Roma) în anul 1527 de către mercenarii spanioli şi germani în slujba habsburgilor, sinonimă cu prăbuşirea puterii papale, influenţa crescândă a Spaniei în politica statelor Italiei şi măsurile Bisericii Catolice împotriva progresului alarmant al Reformei, toate acestea constituie fondul din care se detaşează preocupările artiştilor din vremea respectivă. În acest sens, manierismul îndeplineşte tendinţa de transformare arbitrară şi de deformare a realului, exacerbarea subiectivităţii creatorului pe calea unei expresivităţi specifice, în căutarea marilor formule stilistice: "la maniera". Două opere ale lui Gian Paolo Lomazzo au servit în acel timp artiştilor să-şi definească relaţiile cu procesul de creaţie artistică: Trattato dell'arte della pittura, scoltura et architettura (Milano, 1584) şi Idea del tempio della pittura (Milano, 1590). Termenul de "manierism" a fost introdus de istoricul de artă elveţian Heinrich Wölfflin la începutul secolului al XX-lea în lucrarea Das problem des Stils in der bildenden Kunst ("Problema stilului în arta plastică", 1912).

Trăsături caracteristice

pierderea clarităţii şi coerenţei imaginii

multiplicarea elemenelor şi a planurilor în compoziţie

simboluri complexe care se referă la domenii care nu aparţineau până acum tematicei artistice (alchimie, arta blazonului, limbajul florilor)

gust pronunţat pentru un erotism estetizant

deformarea şi torsiunea corpurilor

scheme sinuoase ("figuri în serpentină")

modificarea proporţiilor între diverse părţi ale corpului
alungirea formelor

Artiştii florentini, Rosso Fiorentino şi Jacopo da Pontormo, au fost precursori ai acestui stil. Mantova cu Giulio Romano, un elev al lui Rafael Sanzio, Parma cu Parmigianino şi Siena cu Domenico Beccafumi adoptă curând acest stil. La Veneţia Tintoretto şi Paolo Veronese pictează cicluri uriaşe dând un sentiment fantastic al spaţiului.

Jacopo da Pontormo: Coborîrea lui Iisus de pe cruce

Principali pictori manierişti:

Jacopo da Pontormo (1494-1557) a fost reprezentantul cel mai important al manierismului. A frecventat atelierele lui Leonardo da Vinci, după care a devenit colaboratorul cel mai apropit al lui Andrea del Sarto. A practicat o artă stranie, cu culori reci şi ireale, figurile personajelor sunt complicate şi sinuoase, compoziţiile dense şi complexe sunt pline de dramatism.

Rosso Fiorentino (1494-1540) a executat din însărcinarea regelui François I frescele pentru palatul din Fontainebleau, inaugurând stilul manierit francez al secolului al XVI-lea, numit şi École de Fontainebleau. Acest stil a pătruns de aici în cercul artiştilor din Antwerpen şi al pictorilor englezi ai epocii.
Agnolo Bronzino (1503-1572), elev al lui Pontormo, pictor de curte al familiei Medici din Florenţa, a realizat un mare număr de portrete şi tablouri cu subiect religios. Stilul său este rafinat, aristocratic, excelând prin redarea detaliilor şi a culorilor într-o formă strălucitoare.

Parmigianino (1503-1540), discipol al lui Correggio, se caracterizează printr-o redare ambivalentă a relaţiilor spaţiale, cu accentuarea elementelor verticale.

Tintoretto (1518-1594), unul din cei mai importanţi pictori manierişti veneţieni. A pictat pentru biserici şi pentru notabilităţile Veneţiei. Celebru este ciclul de fresce pentru Scuola di San Rocco. Unitatea compoziţiilor sale se realizează printr-un colorit vibrant şi printr-un clar-obscur fantastic şi dramatic.
Paolo Veronese (1528-1588), pictor veneţian. În pictura sa predomină formele opulente, lumina strălucitoare şi spaţiile vaste. Pictează femei cu păr blond bogat, îmbrăcate în veşminte fastuoase.

El Greco (1541-1614), pictor spaniol, originar din Creta. Stilul său se caracterizează prin alungirea figurilor, senzaţia de straniu a luminozităţii, irealitatea compoziţiilor, care produc o exaltare mistică.

Antonio Campi: Cină în casa fariseului

Domenico Beccafumi: Frescă în Palazzo Publicco, Siena - Caritas

Sculptura manieristă

Sculptura manieristă îşi găseşte expresia în operele lui Giambologna (1529-1608), sculptor italian de origine flamandă şi, mai ales, în creaţiile uneori bizare ale lui Benvenuto Cellini (1500-1571), sculptor, giuvaergiu şi miniaturist florentin.

Benvenuto Cellini: Perseu

Giotto

2008-04-29T17:52:00.001+03:00

Giotto di Bondone, (n. ca.1267, Colle di Vespignano/Mugello - d. 8 ianuarie 1337, Florenţa), a fost un pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne. Giotto a înlocuit compoziţia ornamentală bizantină cu reprezentarea spaţiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste.

Giotto s-a născut nu departe de Florenţa, la Colle di Vespignano din provincia Mugello, într-o familie săracă de ţărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar fi fost diminutivul de la Ambrogiotto sau Angiolotto) şi fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di Bondone. Se povesteşte că pictorul Cimabue l-ar fi întâlnit pe Giotto în timpul unei plimbări, pe când băiatul păzea o turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o piatră, liniile desenului fiind ferme şi precise. Cimabue a fost încântat de desen şi l-a luat pe Giotto cu el la Florenţa. În acele vremuri pictura era privită ca o meserie, principala sarcină a pictorului fiind aceea de a decora biserici, având nevoie de multe ajutoare. Giotto l-a însoţit pe Cimabue în călătoriile lui la Assisi şi la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase comenzi. Nu se ştie exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaştem două date care marchează păşirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătoreşte cu Ciuta (diminutivul prenumelui Ricevuta) di Lapo dell Pela, şi 1290, când pictează prima sa mare operă, un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florenţa.

După aceasta călătoreşte la Assisi, unde pictează în nava bisericii superioare o serie de fresce reprzentând viaţa Sfântului Francisc (1296-1299). Doi ani mai târziu, Giotto realizează la Roma mozaicul reprezentând barca lui Petru, aşezată în sala de coloane a Bazilicii Sfântul Petru. În anul 1300, la dorinţa papei Bonifaciu al III-lea, Giotto realizează decoraţia "Lojei fericiţilor" din Bazilica San Giovanni in Laterano. Picturile din Roma îl fac celebru, Giotto încă nu împlinise patruzeci de ani când la Florenţa are deja câteva case, atelier şi numeroşi elevi. Comenzile sosesc de pretutindeni. Pictează la Rimini pentru călugării franciscani fresce reprezentând minunile Sfântului Anton, picturi care - din păcate - s-au deteriorat în decursul anilor.

Giotto: Izgonirea diavolilor din Arezzo 1297-1299 - Bazilica Sf. Francisc, Assisi

Între anii 1304-1306, artistul decorează cu picturi capela "Scrovegni" din Padova, aceste fresce fiind considerate cele mai însemnate opere ale sale.
În anul 1311, Giotto se reîntoarce la Florenţa. Începând din anul 1317, pictează fresce în Biserica Santa Croce. Dintre cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi admirate doar două: "Bardi" şi "Peruzzi". În acelaşi timp artistul realizează picturi şi pentru Palatul "Bargello", care de asemenea nu s-au mai păstrat.
Între anii 1328-1333, Giotto se găseşte la curtea regelui Carol Robert din Napoli. Dintre frescele pictate aici ne-au rămas doar câteva fragmente. După întoarcerea sa la Florenţa (1334), Giotto este decorat de către consiliul oraşului şi devine intendentul tuturor clădirilor oficiale şi fortificaţiilor din oraş. Este însărcinat cu conducerea construcţiei Domului şi proiectează "Le Campanile" (clopotniţa) catedralei, a cărei construire se începe în anul 1334.

Giotto: Plângerea la mormânt 1304-1306 - Capela Scrovegni, Padova

Giotto petrece următorii doi ani la Milano, unde lucrează din însărcinarea Ducelui Visconti, dar din păcate din aceste opere nu s-a păstrat nimic. În 1336 este chemat la Avignon, unde era sediul papilor în acea epocă, dar Giotto nu mai poate onora comanda făcută, pentru că pe 8 ianuarie 1337 moare. Este înmormântat în Biserica Santa Croce. A fost eternizat în opere literare de către poeţi. În "Divina Comedie", Dante îl aşează pe Giotto în "Purgatoriu", Boccaccio îl descrie ca cel mai mare pictor al lumii, "avem dreptul să-l numim una dintre luminile Florenţei".
După moartea lui Giotto, arta italiană rupe definitiv legăturile cu tradiţiile bizantine. În jurul anului 1415, arhitectul Filippo Brunelleschi încearcă să reprezinte în perspectivă Domul şi Palazzo Vecchio din Florenţa. Pictorul Masaccio pictează Răstignirea pentru Biserica Santa Maria Novella urmând principiile perspectivei reale. În sfârşit, Leonardo da Vinci va formula definitiv regulile perspectivei pe baza principiilor opticei.

Giotto: Madonna in maestà, 1306-1310 - Galleria degli Uffizi, Florenţa

Cubism

2008-04-24T22:47:00.007+03:00

Între anii 1908-1914 are loc în Franţa cea mai importantă revoluţie în istoria picturii, după cea a descoperirii perspectivei în perioada Renaşterii. Iniţiat de francezul Georges Braque şi spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroşi adepţi. Această direcţie artistică va juca un rol uriaş în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este consecinţa unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declaraţii programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnişarele din Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiţionala artă figurativă şi de modul de reprezentare bazat pe perspectivă.

Georges Braque - Viaduct în Estaque, 1908

Pablo Picasso - Natură moartă cu vioară, 1914

Istoricii de artă disting trei faze ale cubismului:

Prima fază - faza precubistă - până în 1910

Prima fază, cunoscută sub numele de precubistă, durează până în anul 1910 şi se află sub puternica influenţă a lui Cézanne şi celebrei lui recomandări de a "reda natura prin intermediul cilindrului, sferei şi conului". Braque şi Picasso, care pictau în această perioadă personaje, peisaje şi naturi moarte, nu se mulţumesc numai cu încercările de renunţare la perspectivă, ci aspiră mai ales să reducă motivele la forme geometrice fundamentale.

A doua fază - faza analitică - 1910 - 1913

Caracteristică pentru această fază (numită şi "cubism ermetic") este înclinaţia artistului de a descompune obiectul reprezentat într-o mulţime de suprafeţe mici, geometrizate. Gama cromatică devine neobişnuit de sumară, bazându-se în principal pe tonuri de cafeniu şi cenuşiu. Ambii artişti realizează faptul că deformarea din ce în ce mai puternică şi atracţia pentru monocromie poate duce în cele din urmă la abstract. Pentru a evita acest lucru şi pentru a recrea trimiterea concretă la realitate, ei vor propune noi tehnici artistice. Braque introduce în tablourile sale litere tipărite, se serveşte de un şablon în pictură, foloseşte pieptenele pentru obţinerea facturilor vălurite şi recurge la imitaţii de tapet, lambriuri şi marmură. Tot el va realiza apoi construcţii din hârtie, va lipi pe desen fâşii de hârtie decupate dintr-o bandă care imită lemnul, realizând astfel primul său colaj (collage).
Pablo Picasso - Vioară, pahar, pipă şi călimară - 1912, Musée National d'Art Moderne, Paris

Georges Braque - Femeie cu chitară - Musée National d'Art Moderne, Paris

Ultima fază - faza sintetică

Odată cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care şi Picasso va începe să o folosească, artiştii intră în ultima fază a cubismului - cea sintetică.
Noua tehnică readuce culoarea în operele cubiştilor, permiţând totodată restabilirea contactului cu realitatea graţie asocierii unor motive care pot fi imediat recunoscute.
Compoziţiile perioadei sintetice sunt total eliberate de ceea ce mai rămăsese încă din iluzia planului profund din lucrările analitice - ceea ce este prezentat va apărea de acum încolo exclusiv în forme plate. Obiectele sunt din nou unificate, dar nu sunt totuşi forme copiate după natură, ci semne simplificate care trebuiau să dezvăluie cele mai esenţiale trăsături ale lor, sinteza obiectelor prezentate.
Sticla, de pildă, este sugerată cu ajutorul unor tăieturi verticale şi orizontale, prima indicând forma profilului ei, cea de a doua, volumul. În timpul perioadei sintetice, pictorul Juan Gris, care s-a alăturat târziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog.
Braque îşi expune lucrările pentru ultima oară la "Salonul Artiştilor Independenţi" în Anul 1909. Picasso refuzase cu mai mult timp în urmă să mai participe la expoziţiile Salonului. Numai cei care frecventează atelierele celor doi artişti şi cei care participă la expoziţiile organizate la Galeria Kahnweiler au ocazia să cunoască lucrările lor, dar cei doi nu se pot plânge de lipsa adepţilor. Astfel, începând din 1911, artiştii care se pronunţă de partea cubismului îşi expun lucrările într-o sală a "Salonului Artiştilor Independenţi" şi apoi la "Salonul de toamnă". În 1912, se organizează o expoziţie strict cubistă intitulată "Section d'Or" la galeria "La Boetie", din iniţiativa lui Marcel Duchamp.

Pablo Picasso - Muzicanţi - Museum of Modern Art, New York

Cubismul se va răspâni ca urmare a acestor expoziţii, dar de multe ori picturile realizate sunt doar o caricatură a operelor aparţinând protagoniştilor acestei mişcări artistice. Dintre cubiştii-imitatori (numiţi şi "cubisteurs"), mulţi nu au înţeles principiile revoluţiei cubiste. După cum scrie pictorul şi criticul italian Ardengo Soffici, "...ei par să deformeze, geometrizeze şi cubizeze fără niciun scop şi la întâmplare, ascunzând banalitatea lor înăscută şi academismul".

Robert Delaunay - Soare, turn şi aeroplan - Albright-Knox Art Gallery, New York

Mastile tribale

2008-04-20T22:06:00.001+03:00

O buna metoda de a descrie unicitatea unui trib este folosirea mastilor, care erau nelipsite in ceremoniile traditionale asociate cu spiritul stramosilor, cu fertilitatea si cu ritualurile de trecere. In acest mod s-au intarit legaturile in trib si tot mai multi membri sunt primiti in comunitate pentru ca istoria sa dainuie.

Stiind ca sunt multe triburi in Africa, ne putem astepta ca fiecare sa aiba setul sau de masti. De obicei, acestea pot fi distinse in functie de material. Unul dintre cele mai intalnite materiale este lemnul, pe care multe triburi il gasesc usor. Un altul este fildesul, caracteristic tribului Warega din Benin. Si alama era folosita in triburile Senufo si Ashanti din Benin.Alte materiale sunt: scoicile, margelele, impletiturile din nuiele.

In afara de faptul ca ar trebui sa poti distinge triburile, ar trebui sa stii sa distingi si mastile dupa caracteristici. Mastile care provin din Zair sau Zambia erau mai mari decat fata, viu colorate; ochii erau mici si fruntea si obrajii mari. Mastile care provin din Tanzania, mai ales din tribul Mekonde, erau deseori foarte realistice. De obicei, cel care purta masca avea si ceva pe cap.Mastile africane sunt un exemplu bun pentru a arata modul in care popoarele isi descriu caracterele unice. In plus, materialele diferite ne pot ajuta sa distingem triburile.

In aceasta poza este un dansator din Zambia,fotografia este facuta in anul 2006 ceea ce indica faptul ca inca se mai practica aceste dansuri tribale.

Fantoma de la opera

2008-04-16T21:33:00.002+03:00

Cartea publicata de Gaston Leroux a inspirat 18 filme si 9 productii teatrale. Coloana sonora a fost realizata de Andrew Lloyd Webber.
Toate aceste productii respecta un scenariu comun, prezentand povestea unui geniu muzical desfigurat care bantuie prin catacombele Operei pariziene si este vrajit de Christine, tanara si fermecatoarea sa muza. Dar acesta este indragostita de Raoul, un amic din copilarie.
Prima productie de pe Broadway cu "Fantoma de la Opera" a avut premiera la Teatrul Majestic din New York in ianuarie 1988, iar de atunci a ajuns pe locul doi in topul celor mai longevive spectacole de musical din istoria Broadway-ului (dupa spectacolul Cats al lui Lloyd Webber), jucand in fata unui public de peste 10,3 milioane persoane.

Am gasit cateva filmulete ce fac parte din diferite puneri in scena ale operei.
Filmulet 1
Filmulet 2
Filmulet 3
Filmulet 4
Filmulet 5
Filmulet 6

P.S. nu stiu cum se pun filmuletele ca sa le vedeti pe blog direct asa ca va trebui sa intrati pe youtube....scuze pt asta;))

Opera lui Salvador Dali

2008-04-16T11:35:00.001+03:00

Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătuşa sa, modistă. Familia locuieşte la Figueras, într-o vară, părinţii îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-şi continue studiile în Madrid. În 1918, va avea prima expoziţie a operelor sale în teatrul local din Figueras.
În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrieteneşte cu Federico García Lorca şi Luis Bunuel, dar - decepţionat de sistemul de predare - incită studenţii la manifestări de protest şi este exclus din şcoală. Începe să poarte favoriţi, pantaloni scurţi, pardesiu lung şi pălărie de pâslă şi să fumeze pipă.

Salvador Dalí - Persistenţa memoriei (detaliu), 1931
Este interesat de futuriştii italieni, apoi de "Şcoala de Metafizică" a lui Giorgio De Chirico, care îi va influenţa considerabil evoluţia artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate din Freud treziseră vocaţia pentru manifestările inconştientului în artă.
În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianţa intelectuală a capitalei Franţei, în acel timp în plină efeverscenţă suprarealistă, şi face cunoştinţă cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró şi Paul Eluard. În acest cerc suprarealist se împrieteneşte mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o broşură intitulată "Dalí sau antiobscurantismul" (1931).

Salvador Dalí - Copil geopolitic privind naşterea omului, 1943

[modifică] "Metoda paranoico-critică"
Dalí este entuziasmat de mişcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea manifestării imaginaţiei sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului şi culorii. Nerespectând niciun fel de reguli, în 1934 este exclus din grupul artiştilor suprarealişti, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Ca alternativă la "automatismul psihic" preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca "metodă paranoico-critică", pe care o defineşte drept "o metodă spontană a cunoaşterii iraţionale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante". Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a inconştientului (paranoia) şi reuşesc a căpăta formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).
Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacţie. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaştere, din care preia doar exactitatea desenului şi cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste şi o complexitate tematică care amintesc empfaza şi exuberanţa barocului iberic. Dalí recurge la spaţii largi în care include o mare cantitate de elemente - oameni, animale obiecte - într-o combinaţie iraţională a raporturilor şi deformare a realităţii.

Salvador Dalí - Gala în chip de Leda atomică, 1949

[modifică] Pasiunea pentru Gala
În 1929 întâlneşte pe Gala Diaconov, soţia poetului Paul Éluard, pentru care face o pasiune ce nu se va stinge tot restul vieţii lui. Reuşeşte să o despartă de Éluard, Gala devenindu-i nu numai soţie, dar şi muză inspiratoare, reprezentând-o în multe din picturile sale. Graţie Galei, Dalí va cunoaşte în cele din urmă dragostea trupească, care îi fusese până atunci cu desăvârşire străină, salvându-l de nebunie, după cum a mărturisit artistul.

[modifică] Delirul megalomaniei
Între 1939 şi 1948 trăieşte la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare şi creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi putrefacţiei. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl foloseşte pentru a atrage atenţia asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia şi smerenia.

Salvador Dalí - Năluca sex-appeal-ului, 1934
Când acordă interviuri, vorbeşte despre sine la persoana a treia, folosind formularea "divinul Dalí" sau pur şi simplu "divinul". Explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineaţă jambon cu dulceaţă de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o siestă de şapte minute, dar mărtruriseşte că frica de moarte nu îl părăseşte niciodată. Susţine că această spaimă este, împreună cu libido-ul, motorul creaţiei lui.
Până în ultima perioadă a vieţii lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personagiu, orgolios şi imprevizibil. În 1975 primeşte un titlu nobiliar, devine "marchiz de Pubol", deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei.
Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, Coada de rândunică. După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viaţa publică. Părăseşte castelul şi se adăposteşte în turnul "Galatea" din al său "Teatro-Museo", unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

Steamboat Willie -a voir!

2008-04-15T09:04:00.001+03:00

Urmariti va rog primele realizari elaborate in filmul de animatie, asupra carora vom reveni curind la ora. Insist ca fiecare dintre voi sa vada filmul, care ar putea sa constituie baza unei testari de siguranta. Urmarirea filmului inseamna mai mult decit o trecere in revista; remarcati epicul, elementele de umor, succesiunea cadrelor si a episoadelor sau secventelor, pespectiva, sincronicitatea cu muzica s.a. Vom face ulterior comparatii cu alte filme, contemporane celui prezentat sau mai recente, din genuri apropiate ori dimpotriva, foarte diferite.

BodyPainting

2008-04-04T16:26:00.005+03:00

Mi-am uitat si parola de cand nu am mai miscat ceva pe aici, dar citeam prin Gazeta de Sud(sincer, pana sa gasesc articolul pe net, nu stiam ca exista o gazeta de sud) PERFORMANTA IN BODY PAINTING, ETALON PENTRU CONSILIUL JUDETEAN si articolul suna cam asa: “100.000 de lei alocati prin protocol Directiei de Tineret pentru stimularea studentilor supradotati din centrul uniersitar craiovean au fost utilizati de institutie pentru concursuri de body painting, interpretare muzicala sau campionate de fotbal organizate de asociatii studentesti.”(Cristina Bitu)
Fara sa mai fac reclama partidelor si oamenilor implicati, denumirile proiectelor care au castigat finantare vorbesc de la sine si au reusit sa impresioneze: “Lasa-te pictat”, depus de Asociatia studentilor de la Facultatea de Fizica, “Talente fara impresar”, depus de Organizatia studentilor de la Facultatea de Drept, campionat de fotbal masculin sau “Seara filmuletelor funny”. Diana Neamtu, consilier in cadrul DJT, a declarat ca, prin intermediul proiectelor, tinerii din facultatile craiovene si-au aratat talentele artistice. Desi pare interesant si destul de dragut din partea acestor oameni sa sustina tinerele talente, se pare ca in consiliu a intervenit un conflict, unul dintre reprezentanti sustinand ca ar fi vrut sa ofere bani pentru specializari, pentru burse, dar nu ar da bani pentru un proiect care se numeste “Lasa-te pictat”.

Nu cred ca am inteles prea bine ce avea omul acesta cu proiectul “Lasa-te pictat”, dar mie mi s-a parut interesanta partea cu body painting-ul…

Wiki ne spune pentru inceput ca body painting-ul este considerata cea mai veche forma de arta. Este temporar, pictat pe pielea umana si dureaza cateva ore sau in cazul tatuajelor cu henna cateva saptamani. Picturile pe fata mai sunt numite si face painting(ingenioase denumiri, nu-i asa?). Sunt destul de multe lucruri care se pot spune despre body painting,de la traditie pana la latura moderna a acestuia. Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri plante pentru realizarea tatuajelor sau a body painting-ului, ulterior aparand si culorile artificiale. Pictura pe pielea umana este folosita in foarte multe domenii. In unele parti ale lumii se pastreaza inca anumite traditii(la diferite evenimente, femeilor le sunt pictate mainile si fata), dar este intalnit acest curent si in lumea moderna. La expozitiile de masini si motoare sunt tipele imbricate sumar, care au insa cate un body painting cu Harley-Davidson sau te miri ce. De asemenea este folosit pentru amuzamentul copiilor. Acestia adora sa le fie pictat pe fata personajul favorit din desenele animate sau floricele, fluturasi si alte lucruri; pot fi folosite la petrecerile celor mici sau prin parcuri. De asemenea, body painting intalnim si in armata, sau mai degraba face painting pentru camuflaj.

Se pare ca exista si un festival international de body painting. Pe langa picturile realizate de participanti(care, dupa parerea mea, arata extraordinar), sunt organizate si parade sau dansuri, care pun in evidenta picturile. Gasiti aici si body painting si face painting.
festival_bodypainting
play la filmulet(tot de la festival)

CONCURS DE PICTURA SI DESEN "MIRCEA CIOBANU"

2008-04-04T13:51:00.004+03:00

Pictorul si sculptorul Mircea Ciobanu este unul din absolventii de seama ai Colegiului Sf. Sava. S-a nascut in Bucuresti la 15 aprilie 1950 si a murit in 1991, in urma unei complicatii a aparatului respirator. In memoria sa, fundatia « Sf. Sava », formata in parte din fosti colegi ai lui Mircea Ciobanu, organizeaza concursul de pictura si desen, care poarta numele pictorului. Concursul se afla la a doua editie anul acesta, avind ca tema « Arlechinii », motiv frecvent in opera pictorului. Sint asteptati sa participe toti elevii Colegiului Sf. Sava, din clasele a IXa pina in a XIIa. Termenul limita de primire a lucrarilor este 18 aprilie 2008. Tehnica de executie si suportul sint la alegere. Dimensiunile impuse nu trebuie sa depaseasca 50 X70 cm. Lucrarile vor fi prezentate in material finit si inramate sau montate atragator, in passe-par-tout, rama sau pe cadru de lemn in cazul in care suportul este pinza. Se vor aprecia calitatea artistica, respectarea temei, factura tehnica, originalitatea. Cele mai bune lucrari se vor premia pe 22 aprile 2008 la vernisajul expozitiei din holul Colegiului Sf. Sava. Premiile oferite de organizatori sint in bani.

Detalii despre cariera lui Mircea Ciobanu : www.ciobanu.ch
Detalii despre concurs : prof. Bogdan Teodorescu, e-mail :rsnnt@yahoo.com

I <3 Mona!

2008-04-03T17:23:00.009+03:00

Bănuiesc că toată lumea a auzit de ea...Voi aduce câteva informaţii suplimentare doar. Mona Lisa (sau Gioconda) a fost pictată în secolul XVI (Renaşterea italiană) de către Leonardo Da Vinci pe lemn de plop. Este expusă în muzeul Louvre din Paris.

Femeia pictată se numeşte Lisa del Giocondo şi a fost soţia unui negustor bogat de mătase. "Mona" vine de la prescurtarea cuvintelor italiene "Madonna". Leonardo a început să lucreze la tablou încă din 1503, dar l-a terminat de-abia în 1516.

Tabloul este pictat folosind tehnica sfumato (pare uşor înceţoşat), iar contururile estompate, figura graţioasă şi senzaţia de calm pe care o transmite tabloul sunt caracteristice pentru Leonardo. Este interesant de ştiut că Mona Lisa a fost una dintre primele picturi care înfăţişa o persoană ce avea în spate un peisaj imaginar. De asemenea interesant este faptul că la examinarea cu razele X au fost văzute 3 variante ale tabloului ascunse sub cea actuală. Apropo, ştiaţi că Mona Lisa a fost furată în 1911? A fost sustrasă de un angajat italian al Louvre-ului, care era de părere că pictura ar trebui să fie expusă într-un muzeu italian. A fost prins de-abia 2 ani mai târziu, când încerca să negocieze vânzarea acestuia unei galerii italiene.

Se spune că din orice unghi ai privi tabloul, ai senzaţia că doamna se uită la tine. Vara asta am avut ocazia să o văd la Louvre (douăpunctedî) şi am şi un puzzle cu ea pus pe perete şi, oricât de straniu ar părea, chiar aşa este...

De asemenea, mai este zâmbetul ei enigmatic, subiectul atâtor polemici... Este interesant faptul că este văzut total diferit de defierite persoane. Freud spunea că zâmbetul Giocondei însemna atracţia erotică pe care o avea Leonardo pentru mama sa. Alte interpretări îl caracterizează ca fiind inocent sau provocator.

Unele interpretări spun că Mona Lisa este de fapt un autoportret în variantă feminină al lui Leonardo, datorită asemănărilor găsite între trăsăturile celor doi.

Un alt mister care stă în jurul acestui tablou este faptul că Mona Lisa, aparent, nu are gene şi sprâncene. Se presupune că original acestea au fost pictate, dar că s-au estompat datorită timpului şi probabil a încercărilor de curăţare a tabloului.

Toate curiozităţile legate de această pictură nu fac decât să îi sporească popularitatea... Cred că aici se vede foarte bine geniul lui Leonardo, care a reuşit, printr-un portret în aparenţă obişnuit, să ridice atâtea semne de întrebare şi să facă să curgă multă cerneală (în cazul nostru, biţi) pe tema acestui subiect.

Şi provocarea articolului este: ce crezi că înseamnă zâmbetul Giocondei?

Expozitie de ingeri...

2008-03-30T14:49:00.000+03:00

Dupa cum a spus doamna de educatie prenoriala, Ecaterina Prenorib Botez Aba,miercuri in holul liceului va avea loc o expozitie de ingeri, o expozitie a tuturor ingerilor care s-au aratat... Suna interesant... pacat ca suntem in vacanta...

suna prenorial, nu?

Feng Shui: arta si stiinta

2008-03-29T16:11:00.000+02:00

Banuiesc ca toti de pe acest blog au auzit de feng shui, probabil ca toti s-au uitat la desene animate(copii de la 402) unde se face referire la acesta, dar banuiesc ca putin dintre voi stiu exact la ce se refera acesta. In cele ce urmeaza va voi da anumite detalii, nu prea multe, urmand ca voi sa va documentati din sursele care va stau la dispozitie, daca vi se pare interesant acest subiect.

In principal scopul Feng Shui-ului consta in realizarea armoniei locurilor în care traiesc oamenii bazandu-se pe pe teoria celor 5 elemente ( Pământ, Metal, Apă, Lemn, Foc ) si pe principiile Yin si Yang.

Daca va intrebati la fel ca si mine: BUN si care este scopul Feng Shui-ul???: din ce am inteles eucele patru centre de interes majore din feng shui sunt : bogăţia, fericirea, longevitatea şi copii sănătoşi. Nu stiu ce va doriti voi, dar ceea ce imi doresc eu cuprinde cu siguranta cela patru elemente de mai sus;))(printre altele, bineinteles)

In esenta, Feng Shui clasic este un sistem care se bazeaza pe observarea atenta a fortelor ceresti (timpul), a celor pamantesti (spatiul exterior si cel interior) si a modului in care qi-ul (energia) celor doua planuri interactioneaza.

Eh, asa si?Feng Shui este o practica ce aduce echilibru intre aceste forte. Cuprinde un set de tehnici si o parte teoretica ce pot fi studiate si apoi aplicate in mod sistematic pentru a aduce schimbari benefice in spatiul de langa noi, este un domeniu de studiu extrem de complex si fascinant, pentru care este nevoie de ani de studiu. PARE O PORCARIE, NU?

Practicantii de Feng Shui new age folosesc, printre multe alte remedii, oglinzi, cristale, fluiere de bambus, panglici rosii si statui sau sculpturi reprezentand dragoni, broaste si pisici pentru "activarea" celor opt sectoare (aspiratii ale vietii).Hmmm, sa fie oare kitsch?

Raspunsul meu la ultima intrebare ar fi: nu este kitsch dar sunt vecini de palier, insa daca am da mai multa atentie detaliilor amenajarii locuintei(chiar si fara a crede explicatiile puerile, date de Feng Shui) cred ca am fi cu totii mai castigatii. O locuinta feng shui nu ar(a)ta chiar asa de rau.

provocare mea este: nu credeti ca prea putini oameni sunt dispusi sa nu isi amenajeze locuinta dupa capul lor(gen: sa puna mileul lui bunica sub o plasma noua de 5#############.... milioane)??Nu ar fi mai bine sa apeleze la un om care se pricepe(nu neaparat un expert feng shui)???

Trecand peste filozofia feng shui-ului pe care inca nu am reusit sa o aprofundez, cred ca acesta isi are si un scop practic> acela de a avea o locuinta primitoare.

multumesc ca m-ati citit!!!

Curente in pictura

2008-03-26T21:55:00.000+02:00

Dupa cum stim, de-a lungul secolelor, pictura a trecut printr-un proces de schimbare, de perfectionare. Astfel, au existat mai multe curente, fiecare avand trasaturile sale specifice, ele putand fii deosebite la prima vedere prin elementele vizuale dar deasemenea si prin diferitele tehnici si metode folosite.
Ceea ce propun eu este ca pe baza acestui subiect, sa dezbatem impreuna despre fiecare stil, membrii avand libertatea de a venii cu noi infomatii.
Dupa parerea mea subiectul este unul aproape inepuizabil, existand foarte multe informatii de care ne putem lega.

URBAN KISS

2008-03-25T08:54:00.000+02:00

Spectacolul "Urban Kiss" reprezintă un protest urban, o revoltă în faţa absurdului lumii contemporane, în faţa societăţii ca sistem de îngrădire, de limitare a libertăţii individului. Este povestea unui personaj masculin, El, care trăieşte în mijlocul Marelui Oraş, la bloc, într-un cotidian ce îi fură libertatea, într-o societate ce îi striveşte personalitatea. După o serie de aventuri – ce se constituie într-un fel de drum iniţiatic – EL se salvează şi îşi descoperă autenticitatea prin intermediul unei experienţe limită - iubirea. "Urban Kiss" aduce pe scena Operetei muzica, dansul contemporan cu influenţe de street-dance, jazz sau gimnastică şi proiecţiile video.Coregrafia spectacolului de teatru şi dans "Urban Kiss" este semnată de Răzvan Mazilu.Special Guest Star:Marius Urzica.

Pentru cei care l-ati vazut :v-a placut? Credeti ca exista un mesaj ascuns in spatele fiecarei miscari?

Benzi Desenate

2008-03-24T17:26:00.000+02:00

Wikipedia:
O bandă desenată reprezintă un mijloc de comunicare pe cale grafică, alcătuit cu ajutorul imaginilor şi, adeseori, a cuvintelor, în scopul de a ilustra un fir narativ.

Trăsături distinctive

Tipuri de bule de dialog. De sus în jos: strigăt sau emisie radio-TV, replică (bulă obişnuită), gândurile personajului.

Interpretarea unei benzi desenate implică un număr de convenţii, într-o oarecare măsură variabile ca expresie grafică în funcţie de preferinţele autorului (sau a colectivului de autori, a sistemului de convenţii grafice stabilite pentru o publicaţie de benzi desenate etc.); astfel, un cititor obişnuit cu ilustrarea de benzi desenate într-o manieră anume nu va întâlni dificultăţi în descifrarea unei abordări diferite. Între cele mai cunoscute modele sunt:

adăugarea replicilor sau a indicaţiilor de loc şi timp sub fiecare ilustraţie în parte, folosind normele limbii scrise (punctuaţie, linii de dialog);
folosirea bulelor de dialog, îndreptate spre gura ori silueta personajului (când nu i se vede faţa sau când ilustraţia e foarte densă). În acest caz, indicaţiile temporale şi de loc vor fi, de regulă, marcate prin casete dreptunghiulare situate în partea de sus a ilustraţiei.

Efecte grafice ale dinamismului. Direcţia de parcurgere a imaginii este stânga-dreapta; se observă zip ribbons, norişori de praf, stroboscopie (Mickey pare să aibă trei capete şi trei mâini).

O ilustraţie de bandă desenată nu va avea aspectul unui instantaneu ori stop-cadru, ci va sugera mai multe momente de timp. După gradul de complexitate, aplicaţiile în acest sens pornesc de la notarea în dreptul ilustraţiei a mai multe replici (cu toate că ele corespund unor momente succesive în timp) şi merg până la imitarea fotografiei stroboscopice (apariţia siluetei unui personaj, a unei părţi a corpului sau a unui obiect de mai multe ori pe o aceeaşi imagine, cu scopul de a sugera o mişcare rapidă). Sunt folosite, mai simplu, aşa-numitele zip ribbons (linii frânte sau curbe desenate în apropierea unui obiect pentru a sugera traiectoria sa până în acel punct) şi norişori de praf (indică o mişcare demarată cu un impuls mare – pornirea unei maşini, dar şi pasul grăbit al unui personaj – sau, dimpotrivă, oprirea bruscă din viteză).

Reprezentarea unei succesiuni de acţiuni se va face în majoritatea cazurilor de la dreapta la stânga ori, mai puţin frecvent, de sus în jos. Excepţional, se pot folosi şi alte sensuri de citire (de la stânga la dreapta, în sensul acelor de ceasornic), care vor provoca, însă, dificultăţi în a fi urmărite. O situaţie arhicunoscută este schimbul de replici: indiferent dacă vor fi folosite bule de dialog sau nu, personajul care dă prima replică va fi aşezat în partea stângă a imaginii sau deasupra celuilalt.

În cazul unor ilustraţii complexe, se pot întâlni şi acţiuni de fundal, cu efect comic sau probe ale unei naraţiuni pe mai multe straturi (rezultatul unei acţiuni pornite cu câteva ilustraţii mai devreme, în vreme ce atenţia cititorului a fost mutată în altă drecţie); ele sugerează simultaneitatea sau o acţiune ciclică (de exemplu, păsărele cântând într-un crâng) şi vor ocupa un spaţiu redus în cadrul ilustraţiei (întărind „depărtarea” fundalului de ceea ce se întâmplă în prim-plan).

Basquiat, Ben et tout le monde parle art

2008-03-24T08:02:00.008+02:00

Robert Combas, Afis

Je cherche la verite, Ben Vautier,

Cu dorinta de a lamuri tema altor arte recomand cercetarea citorva artisti si curente, care au folosit si respectiv generat experiente artistice noi si autentice. Interesant de urmarit traseul si sursele de inspiratie ale autorilor. Concluziile totusi, in urma scanarii atente a acestor experiente si experimente, ireductibile pina intr-un punct, dar si obligatoriu dependente de teme conexe (arta angajata, arta sociala, cultura underground, subcultura, etc.) sint mai putin bogate, in ceea ce priveste activitatea noastra de art blogger-i, decit in urma discutiilor despre kitsch, arta abstracta sau caricatura. Insist asupra identitatii si functiei acestui blog, care tine de intelegerea artei in generalitatea fenomenului, si nu de afirmarea propriilor preferinte. Oricit de mult tine de gust (subiectivitate), arta merita si trebuie sa fi mai intii inteleasa, mai cu seama intr-o vreme care invoca gindirea si cerebralitatea, in sensul programatic. Probabil, citiva dintre voi au remarcat cit de greu accesibila este arta contemporana, nu atit in modul sau de a se consuma, dar in felul ei de a functiona, in totala opozitie cu preceptele ei, printre care fuziunea cu publicul larg este cel mai notoriu. Pina una, alta, imi propun sa revin cu raspunsuri pentru temele neatinse, arta kitsch, arta abstracta, caricatura si chiar arta culinara!

Jean-Michel Basquiat

http://www.gagosian.com/artists/jean-michel-basquiat

http://www.basquiat.com/

http://www.combas.com/index_fr_large.shtml

http://www.ben-vautier.com/

Coregrafiile pe stadioane

2008-03-20T00:22:00.000+02:00

Multi dintre noi am fost cel putin o data pe stadion si la inceputul meciului am fost impresionati de felul in care s-au pregatit cei din galerie(cei care stau la peluze). Ca sa fiu mai explicit, cu toti am observat si am vrut sa facem o poza cu ce aveam la indemana la “coregrafie din peluza” . In spatele acestor imagini excelent realizate se afla o munca destul de grea deoarece nu este asa de usor ca “sef de galerie” sa mobilizezi miile de spectatori sa ridice placutele la inceputul meciului ca totul sa iasa bine. De aceea ei inaintea meciurilor impart fiecarei persoane o placuta care face parte din intreaga coregrafie. Este foarte importanta coordonarea in asa fel incat toti spectatori sa se sincronizeze si sa iasa totul bine.
Cei care se ocupa cu realizarea acestor coregrafii isi aleg subiectul pe care sa-l abordeze pentru urmatorul meci si sunt si unele coregrafii in care pe deasupra spectatorilor este trasa o panza pe care este desenat sau scris ceva cu o anumita semnificatie . Aceste desene pe panza sunt realizate tot de cei care coordoneaza totul si nu este asa de simplu. In plus desenele facute de acesti oameni nu sunt copiate deoarece acestea sunt representative pentru fiecare club de fotbal.
In Italia au fost “expuse” pentru prima oara aceste creatii pe stadioane de catre un grup ULTRAS. In Romania pentru prima oara au fost “expuse” coregrafiile in 1995 de catre grupul numit ARMATA ULTRA (infiintat in acelasi an) in peluza nord din stadionul celui mai titrat club este-european impotriva Rapidului cu un mesaj de genul: Rusinea CFR – Rapid 10 ani in B. In continuare va voi prezenta cele mai bine realizate coregrafii in ultimii ani la noi in Romania.

Coregrafie Steaua la un meci din Cupa Uefa sezonul 2005-2006

Coregrafie Steaua la un meci cu Poli Timisoara cand a cucerit titul cu nr 22

Coregrafie Steaua la un meci cu Dinamo

Coregrafie Steaua la un meci cu Dinamo

Coregrafie Steaua la meciul cu Middlesbrough in semifinalele Cupei Uefa sezonul 2005-2006

Coregrafie Dinamo in Champions League cu Manchester United (a si pierdut umilitor la general =)) )

Coregrafie Dinamo

P.S:Scuzati greselile gramaticale(daca exista,sper sa nu) si sa sper ca n-am plictisit.

Performance, happening, action

2008-03-19T23:36:00.002+02:00

Marina Ambramovic, Artist must be beautiful, 1975

Philippe Halsmans, Dali Atomicus, 1948

Joseph Beuys, How to explain pictures to a dead hare, 1965

Nu am gasit pina acum o definitie suficient de clara a acestor genuri artistice recente, insa pina sa adun datele necesare, am hotarit sa va prezint un performance/happening/action -am pastrat trio-ul tocmai pentru ca delimitarile de sens sint foarte greu de evidentiat-, in care artistul Joseph Beyus savirseste un barbierit. Fireste, merita toata atentia aceasta reprezentatie, insa astept mai intii sa va acomodati cu imaginile si sa observati, daca puteti sa o faceti fara date la indemina, natura multipla a piesei, pe care eu am incadrat-o la lectie ca forma de spectacol pe viu, dar care se recomanda pe sine mai curind ca gen vizual (nu dramatic). In fine, odata cu noile genuri, apar si sensuri noi, sporind nu doar bogatia de intelesuri dar si dificultatea de definire si chiar de intelegere. Despre aceste genuri vom aminti din nou la lectia despre arta video/digitala.

(Va rog fara ocolisuri sa ma lamuriti si pe mine cum se poate incarca un singur videoclip de pe youtube fara sa-l vedem atit de mic sau impreuna cu videoclipuri relationate. -Sinteti clasa de informatica intensiv! Ramin dator!)

Diagnostic: kitsch!

2008-03-18T20:50:00.002+02:00

KITSCH, kitschuri, s.n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate şi valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

Asta zice dex-ul. Chiar dacă obiectele kitsch sunt definite drept reprezentanţi ai prostului gust, fenomenul a căpătat o amploare destul de mare în zilele noastre, iar graniţa dintre kitsch şi artă este pierdută undeva în negură. Acesta a apărut cel mai probabil din dorinţa oamenilor simpli de a arăta că "uite, dom'le, am şi eu obiecte de artă în casă". Termenul "kitsch" datează de ceva timp, cam de prin 1860-1870 şi a apărut în galeriile de artă germane.

Şi acum vine întrebarea care doare: cum îţi dai seama când un obiect este kitsch sau nu? Desigur, aţi spune că este o chestiune de bun simţ şi totuşi...una e când stă o tanti cu taraba în Romană vânzând motănei ca cei din poză şi alta e când tablouri kitsch sunt expuse în galeriile de artă, sau când diverse "decoraţiuni" de acest gen sunt date spre vânzare în magazine mai mult sau mai puţin serioase...

Şi "provocarea" articolului este: *drum rolls* Cum dinstingi kitschul de arta autentică?

Arta abstracta

2008-03-16T02:21:00.001+02:00

Michail Larionov: Raionism roşu, 1913 - Colecţia Merzinger, Elveţia

Wassily Kandinsky: Improvizaţie 31, 1913 - National Gallery of Art, Washington, D.C.

Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, şi-o revendică o serie de tendinţe, de grupări, de creaţii - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva academismului şi naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci de aşa zisă artă figurativă, şi aşezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acţiunea raţionalităţii şi sensibilităţii umane.

Plecând de la ideea că arta plastică, arhitectura şi muzica sunt prin excelenţă abstracte - ele presupunând în acelaşi timp o sumă de legături cu realul, şi fiind, de regulă, acceptate drept construcţii, ansambluri controlate de logică - primii artişti atraşi de abstracţionism îşi manifestă, cu un sentiment de eliberare, întraga încărcătură emoţională.

Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe ţări europene, în preajma anului 1910. Printre primii reprezentanţi ai acestei tendinţe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate "Improvizaţii", şi publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.

Jackson Pollock: Number 8, 1949 - Neuberger Museum, State University of New York

Termenul de abstract este însă mult prea general, folosirea lui a pendulat între accepţii extremiste, întraga artă fiind considerată abstractă, ca rezultat al procesului de abstragere a realităţii în imagine, sau, dimpotrivă, concretă, opera existând ca o realitate în sine.

În 1930, Theo Van Doesburg introduce termenul de artă concretă, părându-i-se absurd să numească abstractă o creaţie artistică ce are o existenţă reală, dar nu va reuşi să înlocuiască, totuşi, pe cel de artă abstractă, în care publicul şi teoreticienii artei continuă să alinieze creaţii ce nu trimit direct la realitate.

Arta abstractă înregistrează manifestări din cele mai diferite, dezvoltând şi extrapolând unele dintre aspiraţiile impresionismului, mai ales în domeniul culorii şi al accentului pus pe universul interior al artistului.

Kazimir Malevici: Suprematism, 1916 - Muzeul de artă, Krasnodar

Piet Mondrian

Georges Mathieu

Caricatura

2008-03-15T21:09:00.000+02:00

Wikipedia:Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deşi poate fi executată şi în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situaţie printr-o exagerarea intenţionată a unor trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenţiei.

Funcţiile esenţiale ale caricaturii sunt de a destinde, de a amuza şi a atrage atenţia, dar şi de a echilibra estetica vizuală a oricărei pagini tipărite şi, nu în ultimă instanţă, de a ilumina prin relevanţă. O caricatură reuşită poate avea o ţintă directă şi poate fi mai elocventă decât multe alte mijloace vizuale sau auditive complexe şi/sau sofisticate. Caricatura de calitate esenţializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri întregi.

nca o provocare pe care o lansez. este sau nu este arta?

Iluzii optice

2008-03-14T21:53:00.002+02:00

Procedeele de obtinere a iluziilor optice sunt diverse : pictura, desen, fotografie, imbinare de umbre. Nu se remarca prn calitatea imaginilor ci prin originalitate.
Iluzia este perceptia falsa a unui obiect, care, spre deosebire de halucinatie, are loc in prezenta obiectului. Totusi, perceptiile eronate sunt considerate iluzii numai daca sunt valabile pentru un numar foarte mare de indivizi.
Ce legatura au iluziile cu arta? Ei bine, legatura apare atunci cand in aceeasi imagine putem identifica mai multe personaje/obiecte(concentrandu-ne asupra unor elemente diferite sau privind din anumite unghiuri). Eu consider ca arta consta in felul in care sunt imbinate elementele si culorile.

Arhitectură gotică

2008-03-14T09:14:00.001+02:00

Catedrala din Reims

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum şi cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea şi încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp şi spaţiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia şi din Slovenia până în Norvegia, Suedia şi Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică şi a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renaşterea, începută în Florenţa secolului al XV-lea.

Exemple de arhitectură gotică

Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, şi arcul de susţinere al ogivei, aşa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenţei detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.

În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaşte o re-evaluare şi o nouă recunoaştere, de fapt o "renaştere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai târziu, la sfârşitul aceluiaşi secol şi începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte diferite ale lumii, aşa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, România, Statele Unite ale Americii şi Ungaria.

Catedrala din Coutance, Franţa

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odată cu construcţia numită Saint Denis Basilica, biserica abaţiei bisericii din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate şi liniaritate impunătoare. Asfel, faţada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.

Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominaţie a romanicului, îşi face apariţia un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care dispreţuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuţi "barbari" ai sfîrşitului antichităţii.În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creaţii ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecţilor secolului al XII-lea greoaie, masive şi întunecate, datorită ferestrelor puţine şi înguste. Arhitecţii goticului au revoluţionat viziunea spaţială romanicului prin două invenţii: ogiva şi arcul de susţinere (arc boutant).Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai redusă.Meşterii înălţau pe patru coloane, dispuse in plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susţinut de două coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obţine o construcţie foarte solidă, capabilă să susţină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susţinere, cealalta invenţie, sprijină, din exterior, peretii înalţi ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolţilor. Aceste soluţii au îngăduit o nouă organizare a spaţiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălţime ameţitoare, al cărui varf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers.Primele catedrale gotice au apărut în inima Franţei, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abaţială de la Saint-Denis din Paris, inălţată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o faţadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru şi armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta.În sfârşit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franţei. În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, influenţat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălţimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln şi Salisbury.Şi Spania stă sub influenţa goticului francez, adus de pelerinii sositi în Peninsula Iberică de dincolo de Munţii Pirinei.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo.În sfârşit,Italia rămâne refractară inovaţiilor gotice,datorită puternicei rezistenţe a influenţtelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano,înălţat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument religios din lumea creştină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decat orice altă ţară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă.Zeci de palate comunale din oraşele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganţă şi armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneţia şi admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeaşi cetate din lagună.

Pictura in ulei = ramura a artei

2008-03-13T00:15:00.000+02:00

Daca primul post a fost despre "arta underground" ... acum voi o tehnica prin care s-au creeat unele dintre cele mai mari opere de arta care au ramas in constiina tuturor , opere recunoscute pe plan mondial, cunoscute de fiecare dintre noi si care, daca nu v-au starnit interesul pana acum, poate acest articol o va face. Un exemplu il reprezinta pictura in ulei a marelui Leonardo Da Vinci intitulata "Mona Lisa" (sau " Gioconda ") , realizata intre anii 1503-1506.Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Tabloul reprezinta o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat, fiind inca vizionat la muzel Luvru de la Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator.

Pictura este materia dominantă utilizată de către pictori şi care pune în aplicare diferite materiale (pigmenţi en pudră, guaşe, uleiuri, acrylic, cerneală, etc.) destinată exprimării personale si creerii operelor de artă. Cuvîntul pictură denumeşte de asemenea si opera însăşi creată cu această tehnică.

Pictura în ulei reprezintă o tehnică artistică care este efectuată pe suprafeţe foarte diferite, variind de la pânză, la panele de lemn şi până la perete, care constă din aplicarea unui vopsele bazate pe un pigment înglobat într-un mediu de bază care este un ulei vegetal rezistent la intemperii şi la acţiunea de eroziune a aerului şi luminii. Cel mai frecvent ulei vegetal folosit în Europa modernă timpurie era un ulei vegetal de in. Ocazional se mai pot folosi şi alte uleiuri vegetale, dintre care cel de mac sau de nucă erau mai frecvent utilizate.

Mona Lisa, pictură în ulei pe un panel de lemn, Leonardo da Vinci.

Uleiul nu se usucă prin evaporare, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii vopselelor diferitelor tehnici artistice bazate pe dizolvarea unui pigment într-o soluţie apoasă, ci prin oxidare. Uscarea vopselelor bazate pe ulei se face între o zi până la două săptămâni, dar întreaga pictură devine destul de uscată după câteva luni, diferind după tipul de ulei folosit, tuşa personală şi stilul personal de acoperire a suprafeţei al unui pictor anume, fiind respectiv o funcţie de condiţiile aerobe şi de iluminare în care pictura este menţinută şi/sau conservată.

La Donna Velata, pictată în 1516, pictură în ulei pe un panel de lemn, Raphael.

Este intresant că profesioniştii recondiţionării operelor de artă nu consideră o pictură în ulei cu adevărat uscată până nu atinge venerabila vârstă de 60 - 80 de ani. Gradul de uscare, consistenţa vopselelor folosite, compoziţia chimică, respectiv gradul de oxidarea al uleiului care este la baza vopselelor sunt tot atâtea elemente esenţiale în stabilirea vechimii şi autenticităţii unei opere de artă pictată folosind această tehnică artistică.

Rostul unificator al haosului

2008-03-12T19:22:00.001+02:00

Haosul...un cuvant mare,suficient de mare incat simti nevoia sa-l rupi in bucati mai mici inainte sa il inghiti,atat de gol si de plin cum este el.In mod definitiv haosul este mai vizibil prezent intre noi decat Dumnezeu care si el ar trebui sa fie in tot si in toate.Ne-am putea pune intrebarea daca nu cumva cele doua notiuni se suprapun,dar ele nu o fac pentru ca mai degraba Dumnezeu este in haos decat haosul in Dumnezeu,sau asa imi place mie sa cred...Am zis si eu cateva randuri despre haos incercand poate sa astern un covor mai moale peste un platou zimtat de conuri vulcanice neregulate sperand ca poate acele de piatra nu vor trece direct prin jugulara intregii polemici.Oricat as incerca acum mai am nevoie de inca ceva pe care s-ar putea sa nu-l dobandesc niciodata ca sa pot vorbi despre haos in cunostinta de cauza.
In mod simplu de inteles notiunea de haos a bantuit omul din cele mai vechi timpuri si bantuie in continuare aproape nestingherit si astazi.Noi ducem o lupta mai mult sau mai putin zadarnica cu el din motive vag deslusite.Prima oara cand am auzit de haos a fost cand mama imi citea Legendele Olimpului inainte sa adorm.(E printre lucrurile care ma fac sa o iubesc cel mai mult pe mama).Haosul e inainte de toate si in mod ciudat el pluteste undeva nu chiar departe de planul existential,controland in necontrolarea sa porpriul destin strans legat dealtfel si de al nostru.Si totusi nici haosul nu este atat de vizibil defapt...
La inceputul secolului XX un danez pe nume Niels Bohr si o serie de alti cercetatori printre care trebuie mentionat si Max Planck sau Schrodinger puneau bazele unei asa numite "mecanici cuantice".Cel mai cunoscut lucru legat de mecanica cuantica(neinteleasa intru totul nici astazi) este ca ea admite posibilitatea inregistrarii la nivel cuantic a oricarui eveniment cu o probabilitate specifica,lucru mai mult sau mai putin adevarat si pe planul existential curent.Dar in afara de Niels Bohr si Schrodinger a mai existat un om de stiinta ciufulit si mustacios cu un accent amuzant german care nu are nevoie in general de prea multe prezentari...Albert Einstein.El spunea pe atunci "Dumnezeu nu joaca zaruri" si sustinea asta cu teoria relativitatii.In ciuda faptului ca Niels Bohr si Einstein au fost bun prieteni pana la sfarsitul vietii lor unificarea celor 2 concepte ramane o piatra de incercare uriasa pentru stiinta zilelor noastre,incercarea de a impaca haosul cu ordinea...o incercare de altfel mai mult sau mai putin zadarnica
Daca ati avut rabdare sa cititi ce am scris pana acum ,cred ca este momentul sa explic ce legatura are asta cu tema blogului nostru.
In anul 2007 ,Premiul Nobel pentru Chimie i-a fost accordat profesorului universitar Gerhard Ertl de la Institutul Fritz-Haber al Universitatii Max Planck din Berlin pentru studiile sale despre chimia suprafetelor.
In studiul catalizei reactiei de oxidare catalitica a monoxidului de carbon pe suprafete de platina la diferite temperaturi si presiuni a obtinut urmatoarele imagini la microscop.

respectiv :

Cum majoritatea ultimelor postari puneau intrebarea existentei sau nu a unei arte stradale sau culinare sau caligrafice eu pot sa spun ca aici nu este vorba de arta,nefiind vorba de un proces de creatie,aici este vorba despre Dumnezeu si cateva molecule de CO si O pe o membrana de un nanometru de catalizator de platina la diverse temperaturi.Tot mecanica cuantica aduce si ideea modificari unui "experiment" doar prin observare,si deci a alterarii rezultatului.Mie imi da de gandit asta,imi da de gandit daca nu cumva avem datoria sa fim capabili sa observam,sa discernem si poate chiar sa judecam dar numai in cunostinta de cauza.

La sfarsitul prezentarii insa,Gerhard Ertl a identificat exact aceleasi elemente:spiralele,undele si haosul intr-o lucrare de Van Gogh...similaritatile sunt mai mult decat vizibile.
Iata deci ca in mod ciudat aceleasi concluzii pot fi trase despre existenta atat dintr-o lucrare stiintifica cat si dintr-una artistica,pe cai inevitabil diferite dar poate nu ireconciliabile asa cum multora le place sa creada.Haosul se gaseste intr-adevar in toate si iata ca Dumnezeu se gaseste in haos,Dumnezeu prin harurile oferite acestor 2 oameni,atat de diferite si totusi...

Ce credeti este sau nu o arta??

2008-03-11T21:49:00.000+02:00

Am gasit aceasta poza intamplator pe net si am decis sa o pun pentru a destinde putin atmosfera si in plus ca sa fiu in ton cu Alexandru care a abordat subiectul culinar chiar daca nu prea are legatura cu arta in sine.

P.S.: nu am pus-o de dragul de a o pune dar este deosebit realizata.Sper sa va placa!!!

CE ESTE ARTA

2008-03-11T20:14:00.000+02:00

In dictionar, arta este o forma a activitatii umane, prin care se realizeaza imagini expresive, capabile sa trezeasca emotii. Arta nu inseamna doar literatura si muzica, pictura si arhitectura, ci si gastronomie si gradinarit. Sunt numeroase domeniile in care cuvantul arta este luat in intelesul sau de abilitate si maiestrie. De aceea si suntem tentati sa judecam o opera de arta exclusiv prin intermediul acestui inteles si sa afirmam ritos ca: „Si eu faceam mai bine”. Arta nu presupune doar abilitate, ci si idee, fantezie, capacitate de sinteza si de analiza, si, nu in ultimul rand, un mixaj bine dozat de frumos si sensibilitate.
Cum oamenii sunt atat de diferiti, este firesc ca si perceptia fiecaruia despre ceea ce este frumos sa fie diferita. Sa ne amintim de zicala: „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”. Dar daca suntem de acord ca fiecare are un gust propriu, tot asa trebuie sa intelegem ca frumosul trebuie recunoscut si acceptat de toata lumea si ca arta incearca sa redea frumosul chiar acolo unde nu te-ai astepta sa-l gasesti. O intrebare frecventa pe care ne-o punem este daca o opera de arta ne place sau nu, si de ce. Gustul fiecaruia si educatia sunt factori determinanti.

Va rog sa va exprimati ideile. V-am lansat aceasta provocare pt a reusi sa dam gasim un raspuns potrivit intrebarilor repetate ale domnului profesor, vizand acest aspect.

ARTA DE A MANCA

2008-03-11T09:16:00.000+02:00

Stim cu totii despre artele culinare (arta de a gati, in care oameni isi dovedesc intregul spirit de bucatar si prepara fel de fel de mancaruri extravagante sau simple si delicioase). Dar nimeni nu vorbeste mult despre arta de a manca. Bine, bucatarii gatesc, aceasta este o arta, dar cineva trebui sa beneficieze de roadele puse la dispozitie. Astfel s-a nascut arta de a manca.

“Comuniunea intima cu savoarea fiintei”, despre care vorbeste Mihai Sora, pofta ca “deschidere spre lume”, masa ca ritual, specificul geografic al alimentatiei se leaga in lecturile lui Dan Arsenie cu fragilitatea fiintei convertita in forta si credinta (foamea ca nevoie de viata, dar si de arta, foamea de ideal, de Dumnezeu, de iubire etc.), de insumarea senzoriala - tactil, vizual, olfactiv - ca microcosm, la ideea hranei ca “vis al Materiei” (”suntem visatori activi, iar materia nu-i altceva decat pasta, plamada viselor noastre”) sau de legatura alchimica a celor patru elemente in bolul de pe masa: “supele si ciorbele sunt marile si lacurile acestui vast peisaj care este masa. Participare la un cosmos devenit sensibil. Pentru copii, o farfurie de supa cu crotoane este ca o mare vapoare.”

Trimiteri subtile la cutare sinestezii rimbaldiene (”culoare a sublimului, albastrul nu e comestibil”), transferul abil al contemplatiei in ingurgitare (”se poate manca sau bea un peisaj?”). Imaginea retetei culinare exclusiv ca un act de comedie, niciodata de drama sau tragedie.

IDEOGRAMELE

2008-03-10T20:46:00.000+02:00

Ideogramele sunt considerate la granita dintre scriere si arta.

Deşi convenţional caracterele chinezeşti (漢字 hànzì în chineza mandarină) sînt numite ideograme, în lingvistica tradiţională chineză ele se împart în cel puţin cinci categorii, din care numai una sau două ar putea fi traduse prin termenul "ideogramă". Aceste categorii sînt: pictograme, ideograme, caractere indicative, compuşi formă-sunet şi caractere împrumutate.
Pictogramele sînt derivate din desene stilizate ale obiectelor pe care le denotă. De exemplu 山 (munte), 川 (rîu), 月 (lună), 人 (om).
Ideogramele propriu-zise se compun din pictograme alese astfel încît să alcătuiască o anumită "poveste" pentru a reprezenta idei mai complexe. De exemplu, soarele 日 şi luna 月 combinate într-un singur caracter 明 capătă sensul de strălucitor. Similar, caracterul pentru ţară 國 este compus din pictograma regiune 域 împrejmuită de o "cutie." Aceste ideograme sînt însă relativ puţine la număr.
Caracterele indicative nu sînt desene ale unor obiecte, dar "indică" felul în care acestea se folosesc. De exemplu 下 (jos) se compune dintr-un T cu o mică linie sub bara orizontală; similar 上 înseamnă sus.
Compuşii formă-sunet formează categoria cea mai numeroasă a caracterelor chinezeşti (circa 90%). Aceste caractere conţin informaţie şi despre pronunţie şi despre înţeles; ele se pot analiza ca fiind compuse dintr-o unitate de clasificare semantică, reprezentată de pictograma pentru peşte, cal, apă, etc., combinată cu o unitate fonetică, pronunţată la fel într-o limba dată. De exemplu caracterul 妈 (mamă) are în partea stîngă elementul de clasificare 女 (feminin), iar în dreapta pictograma unui cal, care se întîmplă să aiba pronunţia aproximativă "ma", mamă.
Caracterele împrumutate sînt omofone a căror încărcătură semantică este mică sau chiar nulă; ele sînt folosite în lipsa altora mai "inventive."

Diversele ideograme sunt aşternute pe hârtie pentru a servi unor scopuri variate.Iniţial, ele se desenau cu beţişoare de lemn, într-un nisip adunat în cutii special amenajate, apoi pe malurile râurilor cecurgeau pe lângă sate, în scoarţa copacilor de lângă case şi, în cele din urmă, pe pergamente special produse, care se atârnau în camerele importante din locuinţe. În forma lor finală şi cea mai puternică, amuletele taoiste s-au realizat cu pensula, folosindu-se tuş roşu de cinabru, pe hârtie galbenă sau aurie.
Uneori, se mai scriu pe hârtie verde, cu tuş negru chinezesc.Acestor amulete le este atribuita puterea disipa energia negativă generată de spiritele rele.

TALISMAN GENERAL PENTRU CASĂ

Ana-Maria Draghicescu

O seara cu Radu Beligan

2008-03-09T21:33:00.001+02:00

Maestrul Radu Beligan a revenit pe scena dupa 3 luni de absenta. Cu acest prilej, actorul a vorbit despre sine, despre evenimentele vieţii lui, despre talent, dăruire, sacrificiu şi, nu în ultimul rând, despre dragoste.

Seara a fost înnobilată şi de o „Invitaţie la supeu", piesă de Jean Claude Brisville, în care Radu Beligan s-a intalnit cu un alt maestru al scenei, Ion Lucian. Spectacolul, realizat în 1997, a fost prezentat de maestru în a doua parte a întâlnirii.

Cine nu l-a vazut niciodata pe scena ar trebui sa faca acest lucru cat mai repede, deoarece nu se stie cat timp ne vom mai putea delecta cu cu prestatiile sale.

Distincţii ale maestrului:

Artist Emerit 1953;
Artist al Poporului 1962;
Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa 1980;
Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
Premiul Academiei Române, 1997;
Premiul Fundaţiei Tofan, 1998;
Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei, 1998;
Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
Cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi şi Bacă

NE PLACA CE FACI

2008-03-08T14:48:00.002+02:00

Expozitiile realizate intr-o galerie de arta se numesc expozitii de arta, nu? Dar ce va faceti atunci cand se realizeaza o expozitie cu si despre graffuri ? se mai poate numi expozitie de arta ? mai ales ca in locul panzelor suportul pe care s-a pictat a fost deck-ul placilor de skatebording.

O astlef de expozitie a avut loc in perioada 19 Mai 2007 - 17 Iun 2007 si a fost gazduita de galeria de arta, Galeria Noua. Expozitia a continut lucrari semnate de artisti locali si internationali fiind rezultatul unei colaborari dintre curatorii locali (Mihai Hincu/Neon si Stefan Tiron) si Galeria Inoperable din Viena.

Skateboard art este o forma de expresie care nu poate fi incadrata in niciun curent. Placile utilizate sunt impodobite pop, rock, minimalist, retro, figurativ-PoMo, cu sau fara mesaj, cu sau fara utilitate.

« NE PLACA CE FACI doreste sa cumuleze impetusul creat de expozitia Skateboard Art, curatoriata de Inoperable (Viena), invitand tineri artisti locali, dar si internationali, sa îsi arate mestesugul, decorand placi care sa ruleze între strada si galerie. Este, poate, cea mai buna ocazie sa vedem cum poate fi o placa - defunctionalizata, reasamblata si modificata.

NE PLACA CE FACI reprezinta atitudinea unei culturi care, ajunsa la o anumita maturitate, este satula de obiecte gata facute, gata particularizate si bune de serializat. »

otaku

Cateva date despre Galeria Noua

Galeria Noua este o organizatie non - profit care prezinta artisti romani si internationali si promoveaza cu precadere fotografia, arta video, proiectele multimedia si proiecte interdisciplinare.

Galeria Noua organizeaza expozitii in colaborare cu galerii, muzee si centre de arta contemporana din tara si din Europa cu scopul de a:

- prezenta publicului roman si comunitatii artistice cele mai noi tendinte si concepte internationale din arta vizuala contemporana

- promova artisti romani si internationali care se bucura deja de notorietate dar si de a descoperi si sprijini tineri artisti.

Galeria Noua functioneaza ca un loc de intalnire si informare pe teme de arta contemporana initiind dezbateri, mese rotunde si prezentari. (date preluate de pe site-ul Galeria Noua)

adresa galeria noua

arta = activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific

Credeti ca "arta stazii" poate fi considerata o arta?

Graffiti=Arta ?!

2008-03-05T21:08:00.001+02:00

Graffiti pe terasamentul fluviului Tibru în Roma, Italia.

Cati dintre voi, v-ati intrebat daca acest lucru se poate incadra cu desavarsire in categoria "arta". Sincer sa fiu nici eu nu m-am intrebat pana cand mi-au sarit aseara in evidenta cateva „graffuri” pe metroul de la Victoriei...o amprenta lasata de cativa pustani vandalici pe bunurile statului . Inainte sa spuneti "Ce graffiti ma...si mamaie face de-astea in statie la 21" aruncati un ochi pe urmatorul articol...poate cine stie ne mai "savistizam" putin daca nu suntem deja ;) .

graffiti de Antck - UFG, THC -Chicago,Illinois,SUA

Stiati ca...: Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice şi a Imperiului roman,eu nici pe departe nu banuiam :o .

Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea iniţial la inscripţiile, portretele, etc.găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii.

Romanii de rând foloseau latina vulgară în loc de latina literară,
ca în acest graffiti politic din Pompeii.

Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există şi astăzi în oraşul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) şi se pare că face reclamă la prostituţie, după spusele ghizilor turistici din oraş. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior şi un număr. Acestea indică subtil câţi paşi trebuie făcuţi ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).

Romanii gravau graffiti în proprii pereţi şi monumente, iar exemple ale lucrărilor lor există de asemena şi în Egipt. Erupţia Vezuviului a păstrat graffiti sgâriat pe pereţii din Pompeii, şi ne oferă o perspectivă directă asupra vieţii de stradă: latină vulgară, insulte, magie, declaraţii de dragoste, mesaje politice. În contrast cu tipicul graffiti-ului modern, alfabete şi citate din literatură (în special primul vers din "Eneida" de Virgil) au fost găsite pe pereţii din Pompei, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorinţa de a impresiona, deşi anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele şi literatura.

Caricatură antică a unui politician din Pompeii

M-am oprit aici in speranta ca nu veti cadea cu capul pe tastatura in timpul lecturii. Am zis sa intru in "febra blogului" pe care trebuie sa o avem, prin intermediul acestui articol...mai mult sau mai putin reusit :p ... Pentru a nu lua toate creditele ca m-am documentat prea tare :p si a nu ma acuza de plagiatura voi spune ca sursa de inspiratie este "Wiki" :D

P.S. : Stiu ca am talent nu "tre" sa-mi spuneti :)) (Trebuie sa remarcati ca nu am folosit prea multe prescurtari/emoticonuri specifice mesului asa ca vreau credite :p )

B.A.

writer's block

2008-03-04T22:13:00.007+02:00

daca un mincinos cronic iti spune ca minte, il crezi?

Un homme de tete

2008-03-03T23:34:00.001+02:00

Un homme de tête Georges Méliès, 1898. Foarte aproape de inceputurile filmului, acesta piesa plina de umor si imaginatie, propune solutii cinematografice spectaculoase, in raport cu epoca si tehnologia curenta, dar si in mod general. Nota: Méliès este considerat inventatorul trucajului cinematografic. Va rog sa va informati in continuare si, fireste astept reactii!

urmati link-ul, daca nu puteti viziona din bara:

http://www.youtube.com/watch?v=bLoStiQLBJI

Ceci n'est pas une pipe.

2008-02-26T20:57:00.001+02:00

Faimoasa pictura de Rene Magritte.

Intrebat de ce a scris sub pipa "Ceci n'est pas une pipe" ("Aici nu este o pipa"), Magritte a raspuns ca e doar o reprezentare. Pipa nu poate fi umpluta cu tutun, nu poate fi fumata, deci daca ar fi scris ca aici este o pipa, ar fi mintit!

Parerile sunt binevenite.